-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:48
No menu items!

Alocațiile pentru copii cresc etapizat cu sume egale. Majorările sunt de 58 de lei, respectiv 29 de lei

spot_img

De la 1 ianuarie a fost aplicată o nouă creștere a alocațiilor pentru copii , astfel că la începutul acestei luni, copiii cu vârsta de până la doi ani și cei cu dizabilități au primit în plus 58 de lei, iar cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, 29 de lei.

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, majorarea alocației pentru copii până la nivelul de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap, respectiv până la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, se realizează etapizat prin majorarea cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, respectiv 300 lei, şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020, precizează vineri seara un comunicat al Ministerului Finanțelor, citat de Mediafax.

Prin urmare, OUG 123/2020 prevede creșterea alocațiilor în cinci etape de valoare nominală egală, respectiv 58 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap și 29 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. Astfel, dacă raportăm cuantumul alocației de la 1 ianuarie 2021 la cel din decembrie 2020 reiese o majorare procentuală de 16%, arată un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 prima majorare de 20 de procente a fost aplicată la data de 1 august 2020, cuantumul alocației devenind 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

La data de 1 ianuarie 2021, s-a acordat a doua majorare de 20 de puncte procentuale, cuantumul alocației devenind 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap, respectiv 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Foto: grafic Ministerul Finanțelor