Majorările vor fi aplicate de luna viitoare
Familiile cu un venit lunar de până la 530 lei/membru vor primi, din noiembrie, un ajutor de 42 lei pentru fiecare copil, iar pentru copiii aflaţi în sistemul special de protecţie vor fi fi alocați câte 440 lei. Alocaţiile de stat pentru ceilalţi copii vor fi limitate la nivelul actual, de 42 lei.
Potrivit ministrului muncii, Rovana Plumb, de ajutorul care va fi acordat din luna noiembrie familiilor cu venituri reduse vor beneficia 500.000 copii, din 284.000 de familii.
Am adoptat în şedinţa de guvern actele normative referitoare la mărirea alocaţiei pentru sprijinul unor familii pentru 500.000 de copii care provin de familiile sărace. Adică, această creştere va reprezenta câte 42 de lei pentru fiecare copil, pentru cei 500.000 de copii care provin din familii sărace, adică fiecare membru al familiei având până în 530 de lei. Tot astăzi, am aprobat, prin acelaşi act normativ, aplicarea unui tratament egal pentru toţi copiii care se află în sistemul special de protecţie, respectiv pentru copiii care se află în îngrijire la familii şi care primesc 97 lei. De la 1 noiembrie, vor primi 440 de lei, exact tot atât cât primesc şi copiii care sunt în grija asistenţilor maternali. Este vorba de 20.000 de copii.
Rovana Plumb
ministrul muncii
Rovana Plumb a anunţat că Guvernul a adoptat o hotărâre prin care, de la 1 decembrie, alocaţia de hrană zilnică, pentru aproximativ 60.000 de copii care se află în sistemul de protecţie specială, va fi dublată.
Ministrul muncii a mai precizat că, tot prin hotărâre de guvern, s-a decis dublarea alocaţiei zilnice de hrană şi pentru persoanele adulte cu dizabilităţi care se află în centrele de îngrijire. „De la 1 ianuarie 2015, vom dubla alocaţia de hrană zilnică, de la 8 lei la 16 lei, pentru toate persoanele adulte cu dizabilităţi care se află în centrele de îngrijire, aproximativ 40.000 de persoane„, a spus ministrul.
Plumb a precizat că, pentru ajutorarea familiilor sărace, efortul bugetar este de 20 milioane lei pentru acest an şi 245 milioane lei pentru anul viitor, iar efortul buget pentru tratamentul egal al copiilor din sistem se ridică la 6,5 milioane lei lunar.
Pentru dublarea alocaţiei de hrană, impactul bugetar este de 4,5 milioane lei pentru acest an şi de 54 milioane lei pentru anul viitor.
Ministrul muncii a mai precizat că în bugetul ministerului sunt bani pentru anul acesta, iar pentru anul viitor sumele vor fi cuprinse în bugetul de stat, fără să fie luate în calcul majorări sau introduceri de noi taxe.