2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:21
No menu items!

Alina Bica a fost suspendată din magistratură

spot_img

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a luat act, luni, de demisia Alinei Bica de la șefia DIICOT, dar și de suspendarea acesteia din magistratură

Bica Alina_DIICOT_SZ

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Gheorghe Muscalu, a declarat, luni, că Secţia pentru procurori a dispus suspendarea din magistratură a Alinei Bica, până la soluţionarea definitivă a dosarului în care este acuzată, perioadă în care iese de sub interdicţiile specifice şi poate desfăşura orice alt tip de activitate.

În primul rând, suspendarea doamnei procuror şef Bica, urmare a dispunerii de către ICCJ a arestării preventive, este o prevedere legală, nu este opţiunea noastră. Vom lua act de acest lucru şi vom dispune suspendarea până la momentul la care se va judeca definitiv cauza. Şi în al doilea rând, urmare a cererii formulate de către doamna Bica, vom lua în discuţie încetarea calităţii de procuror DIICOT. Este o măsură pe care o va lua (Secţia de procurori – n.r.) şi va dispune continuarea activităţii la Parchetul de unde dumneaei provine, din câte ştiu, provine de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost numită începând cu anul 2003.

Gheorghe Muscalu
vicepreședinte CSM

Vicepreşedintele CSM a arătat că, pe perioada suspendării, Alina Bica nu mai este magistrat, dar are toate drepturile unui cetăţean normal şi poate desfăşura orice alt tip de activitate.

Legea spune că poate să desfăşoare orice tip de activitate, deci iese din acea cupolă a interdicţiilor specificie activităţii de magistrat judecător sau procuror, iar la momentul soluţionării definitive a cauzei ei, în funcţie de soluţie, va fi exclusă din magistratură sau va fi repusă în activitatea de magistrat, cu toate consecinţele fireşti.

Gheorghe Muscalu
vicepreședinte CSM

Vicepreşedintele CSM a adăugat că faptele de care este suspectată Alina Bica nu au legătură cu activitatea desfăşurată la DIICOT, precizând că instituţia este o structură puternică, care are competenţă foarte importantă în zona combaterii criminalităţii grave.

Procurorii DIICOT sunt convins că au înţeles şi înţeleg foarte bine menirea lor şi cred că pot trece peste acest moment şi să-şi vadă în continuare de treabă. Sunt convins că activitatea se va desfăşura în condiţii normale şi sper ca, într-o scurtă perioadă de timp, activitatea DIICOT să revină la ceea ce a fost anterior şi să depăşească mult mai uşor aceste momente dificile.

Gheorghe Muscalu
vicepreședinte CSM

Acesta a adăugat că Alina Bica nu şi-a dat demisia din magistratură, ci a formulat o cerere de revocare din funcţia de procuror-șef al DIICOT.

În ceea ce priveşte demisia Alinei Bica din funcţia de procuror-şef al DIICOT, Muscalu a spus că această solicitare va urma procedura legală, pentru că aceasta a fost numită nu de către CSM, ci de către preşedintele României, iar acesta este cel care va soluţiona cererea respectivă.

Vicepreşedintele CSM a mai spus că în perioada vacantării funcţiei de şef al DIICOT, procurorul general al României poate să delege o persoană care să conducă instituţia, până la numirea noului procuror-şef.

Din declaraţia domnului procuror general din ziua de vineri, sper să nu greşesc, DIICOT va fi condus, în conformitate şi cu regulamentul de funcţionare şi de organizare al DIICOT, de către procurorul-şef adjunct. Bineînţeles că procedura este cea prevăzută de lege, ministrul justiţiei trebuie să formuleze o propunere pentru numire, CSM să avizeze propunerea respectivă, este un aviz consultativ, iar preşedintele României va numi noul procuror-şef DIICOT. Pe această perioadă a vacanţei funcţiei, procurorul general poate să delege o persoană care să conducă DIICOT, să o delege ca procuror-şef, or poate rămâne în continuare procurorul-şef să conducă şi să desfăşoare activitate.

Gheorghe Muscalu
vicepreședinte CSM