2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:38
No menu items!

Alin Tișe și Mircea Toader, sancțonați pentru încălcarea Legii finanțării partidelor

spot_img

Autoritatea Electorală Permanentă i-a amendat pe șefii PDL Cluj și Galați, Alin Tișe, respectiv Mircea Toader pentru încălcarea legii finanțării partidelor.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a efectuat în perioada 18 februarie – 4 aprilie 2013 o serie de acţiuni de control privind finanţarea partidelor politice pe anul 2012. Acţiunile de control au avut loc din oficiu, așa cum prevede Legea 334/2006 privind finanţarea activității partidelor politice şi a campaniilor electorale. Controalele au vizat finanţarea activităţii partidelor politice atât la nivel central (un control), cât şi la nivelul organizaţiilor locale (18 controale).

Potrivit rapoartelor, doar în două cazuri s-au înregistrat încălcări ale prevederilor legale. Astfel, controlorii Autorităţii Electorale Permanente au sancţionat cu amendă de 5.000 de lei organizațiile județene ale PDL din Cluj și Galați, conduse de senatorul Alin Tișe, respectiv deputatul Mircea Toader.

Alin Tișe a fost acuzat recent de premierul Victor Ponta că are interese în rândul samsarilor imobiliari. Ponta a declarat că senatorul PDL Alin Tişe a făcut un amendament la Legea despăgubirilor și a cerut ca imobilele să fie restituite integral samsarilor.

Nu au fost amendamente de fond, cu excepţia amendamentului domnului senator Tişe de la PDL, care a făcut un amendament să le dăm la samsari tot, să nu le luăm 85%. Nu ştiu de ce, să-l întrebaţi, şi, cu excepţia domnului senator Ungureanu, care a spus la toată lumea să dăm 25% , inclusiv la proprietari. Mi s-au părut atât de greu de înţeles, ca să nu folosesc un alt termen (…) Probabil avea ceva obligaţii domnul Tişe pe la vreun samsar, sau are el ceva drepturi cesionate

Victor Ponta
prim-ministru

Valeriu Motoc