4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:19
No menu items!

Alex Florența, propunerea Ministerului Justiției pentru Parchetul General, aviz pozitiv în unanimitate din partea CSM

spot_img

Alex-Florin Florenţa, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a primit aviz pozitiv în unanimitate din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Florența a fost audiat, luni, de membrii Secției pentru procurori a CSM, așteptați să transmită acum avizul motivat. 

Propunerea ministrului Justiției, însoțită de documente, inclusiv de avizul motivat al CSM, va ajunge la președintele Klaus Iohannis, cel care îl va numi, potrivit procedurii, în funcția de procuror general. 

După audierea de la CSM, Florenţa le-a declarat, luni, jurnaliștilor, că este nevoie de adoptarea unei prevederi legislative care să permită luarea unor măsuri restrictive ale dreptului de circulație de către instanțe în timpul procesului de judecată, pentru a se evita fuga unor inculpați înaintea condamnării definitive.

„E nevoie de o modificare legislativă înainte de toate, care să permită luarea unor măsuri restrictive ale dreptului de circulație de către judecătorii care judecă acele cauze și, desigur, măsuri administrative ulterior din partea Poliției de frontieră și alte instituții. (…) Este nevoie înainte de toate de o dispoziție procedurală care să impună această interdicție la un anumit moment al procesului”, a declarat Alex Florența.

El a mai precizat că trebuie făcută o analiză în acest sens.

„Trebuie făcută o analiză, trebuie consultat întreg corpul de magistrați, dar trebuie într-adevăr o măsură procedurală din acest punct de vedere, în oricare etapă a procesului, atât timp cât există suficiente indicii la un moment dat sau altul al procesului că se încearcă fuga și eventual sustragerea de la răspunderea penală”, a explicat Florența.

R. Dan