-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:11
No menu items!

Alertă!Primul caz de febră Oropouche în Europa

spot_img

Primul caz din Europa de febră Oropouche (o arboviroză precum dengue, Zika, chikungunya) a fost diagnosticat în Italia la un pacient cu antecedente recente de călătorie în regiunea tropicală a Caraibelor.

Cazul a fost raportat autorităților sanitare din regiunea Veneto, conform Il Messaggero. Virusul a fost izolat în laborator, fiind primul pas spre dezvoltarea de teste de diagnostic specifice și studii privind capacitatea potențialilor vectori (țânțari).

Experții au dat asigurări cu privire la riscurile potențiale de transmitere a virusului: deși insectele din specia „culicoides” sunt prezente în Italia, vectorul specific al acestui virus (Culicoides Paranensis) nu este prezent în Europa, fiind prezent doar în America de Sud și Centrală.

În plus, subliniază experții, alți potențiali vectori secundari din literatura de specialitate, cum ar fi țânțarul Culex quinquefasciatus sau Aedes Aegypti, nu au fost raportate în Italia până în acest moment.

D.Constantin