4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:34
No menu items!

Alertă! Școli închise în sectorul 5 din cauza ploșnițelor

spot_img

Şcolile din Sectorul 5 al Capitalei vor fi închise, luni, pentru activităţi de dezinsecţie, după ce a fost semnalată prezenţa ploşniţelor în Şcoala Gimnazială ”I.C. Brătianu” şi Şcoala Gimnazială ”Petrache Poenaru”.

Potrivit Primăriei Sectorului 5, edilul Cristian Popescu Piedone a solicitat iniţierea demersurilor necesare pentru suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ din sector în 25 martie, pentru dezinsecţie în şcoli şi în perimetrul acestora, începând de vineri, după finalizarea orelor de curs. Edilul a stabilit de comun acord cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ca şcolile să fie închise, având în vedere sesizările venite din partea părinţilor.

”Măsura vine în urma cazurilor izolate de existenţă a ploşniţelor în Şcoala Gimnazială «I.C. Brătianu» şi Şcoala Gimnazială «Petrache Poenaru», pentru asigurarea protecţiei sănătăţii copiilor şi a cadrelor didactice”, arată sursa citată.

În acest sens, Direcţia de Învăţământ din cadrul Primăriei Sectorului 5 a transmis o solicitare către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

”Sănătatea copiilor şi a profesorilor este prioritară în acest moment, motiv pentru care am solicitat suspendarea cursurilor în şcolile din Sectorul 5. Elevii şi cadrele didactice vor sta acasă luni, 25 martie, pentru a se putea face dezinsecţie ca la carte. Nu putem risca, nu vrem ca situaţiile întâlnite în cele două şcoli să se multiplice. Îi asigur pe copii, profesori şi părinţi de toată implicarea mea în acest caz! Vom verifica şi cauza apariţiei ploşniţelor în şcolile I.C. Brătianu şi Petrache Poenaru”, a transmis primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

D.Constantin