1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:05
No menu items!

ALERTĂ! Nestle România retrage de pe piață produsul KitKat 

spot_img

Nestle România a decis să retragă de pe piață produsul KitKat Pops Peanut & Corn 110 grame, care nu prezintă etichetă în limba română. Acest produs este sigur pentru consum, însă nu și pentru persoanele care sunt alergice la arahide, pentru că acest produs conține pastă de arahide în compoziția sa.

”Nestle România retrage şi recheamă din piaţă o cantitate limitată din produsul KitKat Pops Peanut & Corn 110g care nu prezintă etichetă în limba română Produsul este sigur pentru consum, cu excepţia persoanelor alergice la arahide, deoarece acesta conţine în reţetă pastă de arahide”, este precizat într-un anunț postat pe pagina ANSVSA.

Așadar, persoanele care sunt alergice la arahide nu trebuie să consume acest produs. ”Pentru a primi contravaloarea produsului, cumpărătorii sunt rugaţi să păstreze produsul şi să contacteze compania, la 0800 863 785 – de luni până vineri între orele 08:00 – 21:00 sau pe e-mail la [email protected]”, au mai transmis autoritățile.

D.Constantin