-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:03
No menu items!

ALERTĂ METEO / UPDATE. Se extinde Codul portocaliu de viscol. Jumătate din țară, sub avertizări. Când ninge în București

spot_img
  • UPDATE

Codul portocaliu de viscol și ninsoare se extinde în mai multe județe din sudul și estul țării, dar și în Carpații Meridionali și de Curbură, potrivit unei informări a administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Rămân în vigoare și un cod portocaliu de precipitații abundente, dar și un cod galben de vânt și ploi.

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben și alta Cod portocaliu, valabile de sâmbătă, de la ora 10.00, până duminică, la ora 18.00, fiind prognozate intensificări ale vântului, viscol și precipitaţii însemnate cantitativ.

”În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova precum şi în sudul şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, sub formă de ninsoare la munte, iar în restul zonelor va ploua, apoi treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor fi de 25…35 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…75 km/h, vor fi intervale cu viscol şi vizibilitate scăzută”, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). 

ANM: „Va ninge și va fi viscol”

O avertizare cod portocaliu, valabilă în intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, vizează judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa, unde vor fi precipitaţii abundente, se vor acumula 50…60 l/mp şi izolat 70 l/mp.

Un alt cod portocaliu este instituit în perioada 26 noiembrie, ora 02:00 – 26 noiembrie, ora 16:00, meteorologii anunţând viscol în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

”În judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău va ninge şi va fi viscol. Vântul va avea intensificări susţinute cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, va ninge şi va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, precizează ANM.
 

Pentru București, meteorologii anunţă temperaturi cuprinse între 5 şi 7 grade Celsius şi vânt. De asemenea, prognozează lapoviţă şi ninsoare în noaptea de sâmbătă spre duminică.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 25.11.2023 ORA 10.00 – 26.11.2023 ORA 08.00 – BUCUREŞTI

Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi acoperit şi pe tot parcursul intervalului vor fi precipitaţii, sub formă de ploaie, iar noaptea lapoviţă şi ninsoare. Se vor acumula cantităţi de apă însemnate, de 30…40 l/mp. Pe parcursul nopţii se va depune strat de zăpadă, neuniform, de 5…10 cm. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 40…50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 26.11.2023 ORA 08:00 – 26.11.2023 ORA 18:00 – BUCUREŞTI

Vremea va fi mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în primele ore, când vor mai fi precipitaţii slabe, mixte, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade.

R. Dan