3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:58
No menu items!

Alertă meteo: Încep ploile și vijeliile. Cum va fi vremea în Bucureşti

spot_img

Ploile vor cuprinde toate regiunile până luni, la ora 15.00, în acelaşi interval fiind semnalate şi intensificări temporare ale vântului în regiunile sudice şi sud-estice, conform ANM. O avertizare Cod Galben de ninsori la altitudini de peste 1.500 de metri vizează Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură.

Meteorologii au emis o informare valabilă în intervalul 21 aprilie, ora 15 – 22 aprilie, ora 15, anunţând că aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 10…15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite de descărcări electrice. În zona de munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea local şi temporar intensificări în regiunile sudice şi sud-estice cu viteze în general între 45 şi 55 km/h.

Marţi, ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte şi în sud-vest se vor acumula cantităţi însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării.

De asemenea, a fost emisă o avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, pentru perioada 21 aprilie, ora 18 – 22 aprilie, ora 12.

”La altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă”, transmite ANM.

Cum va fi vremea în Bucureşti

Cerul se va înnora treptat, iar pe parcursul nopţii de duminică spre luni va ploua moderat şi se vor acumula cantităţi de apă în jur de 15 l/mp.

Luni, cerul va fi temporar noros, iar averse slabe vor mai fi la începutul zilei.

Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări. Temperatura maximă a după-amiezii de duminică va fi de 18…19 grade, iar pentru luni va fi de 14…15 grade. Temperatura minimă va fi de 7…8 grade.

                                                                                                        Adina Bucur