1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:42
No menu items!

Alertă la Vaslui: Un tânăr de 35 de ani a murit la scurt timp după rapelul cu Pfizer

spot_img

Este alertă printre autoritățile sanitare din Vaslui după ce un tânăr de 35 de ani a murit la scurt timp după ce i s-a administrat cea de-a doua doză de vaccin Pfizer. Bărbatul suferea de insuficiență renală și în ziua în care a făcut rapelul avusese o ședință de dializă.

Andrei Zaharia, fratele unui artist popular din Vaslui nu a avut nicio reacție adversă după prima doză de vaccin.

A fost vaccinat cu cea de-a doua doză a vaccinului Pfizer vineri, în jurul prânzului. Spre seară Andrei a început să se simtă rău. În noaptea de sâmbătă spre duminică i s-a făcut rău, iar echipajul medical solicitat de familie l-a găsit pe tînăr în stare de inconștiență. Din păcate, nu a mai putut fi salvat. Cauza morții a fost, spun medicii, fibrilație ventriculară, potrivit Stiri Est.

„Un echipaj medical a fost solicitat la domiciliul pacientului. A fost resuscitat la faţa locului şi adus în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, ulterior fiind declarat decesul”, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Tânărul decedat fusese infectat cu SARS-CoV-2 şi declarat vindecat.