3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:42
No menu items!

Alertă la sediul ziarului The New York Times.Un bărbat a încercat să intre cu o sabie în mână și a cerut să vorbească cu ”secţia politică”

spot_img

Un bărbat a încercat joi să intre cu o sabie în mână în sediul din Manhattan al ziarului The New York Times şi a cerut să stea de vorbă cu ”secţia politică” a publicaţiei, a anunţat poliţia, citată de The New York Post, transmite EFE, care menţionează că bărbatului i-a fost interzis accesul în clădire.

Departamentul de Poliţie din New York (NYPD) a informat că joi la prânz poliţiştii au răspuns unui apel 911 în legătură cu un bărbat înarmat cu o sabie.

Cu ”o sabie într-o mână şi un animal de pluş în cealaltă” bărbatul a intrat în sediul publicaţiei de pe 8th Avenue din cartierul new-yorkez Manhattan, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din New York.

Forţele de ordine au mai descoperit asupra bărbatului un topor.

Cu toate acestea, nu a avut loc nicio luptă, bărbatul predând cuţitul membrilor echipei de securitate a clădirii. După incident, bărbatul a fost transportat la spital pentru a fi evalua.

D.Constantin