1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:37
No menu items!

Alertă de viituri! Cod portocaliu de inundații în vestul țării

spot_img

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) e emis, luni, două avertizări Cod galben și una Cod portocaliu care anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare pe râuri din județele Bihor, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Constanţa şi Tulcea.

Bazinele vizate sunt Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt şi râurile din Dobrogea.

Alerta Cod portocaliu durează luni între orele 13.00 – 24.00 pe râuri din bazinul hidrografic Pogăniș – bazin aval S.H. Ohabița – amonte Acumularea Cadar Duboz, județul Caraș-Severin.

Alertele Cod galben:

– luni ora 13.00 – marți ora 10.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Pogăniș (afluent al râului Timiş) – bazin amonte Acumularea Cadar Duboz (județul Caraș-Severin)

– luni ora 13.00 – ora 24.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru – bazin amonte S.H. Şuştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega Veche – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Timiş şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte confluenţă cu râul Pogăniş, Bârzava – bazin amonte S.H. Moniom şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moniom, Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţul Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Târmigani şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târmigani (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare ȋn intervalul luni ora 16.00 – ora 22.00 pe unele râuri mici din judeţele: Bihor, Arad, Timiş şi Caraş Severin.

D.Constantin