4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:22
No menu items!

Alertă de terorism în Europa. Franța, Italia și Spania își ridică nivelul de alertă. Măsuri de securitate în timpul sărbătorilor de Paște

spot_img

Franța, Italia și Spania au luat această decizie după ce au constatat că gruparea teroristă ISIS-Khorasan, care a revendicat atentatul din mall-ul rusesc, a încercat să organizeze acte teroriste și pe teritoriul acestor țări.

Francezii s-au obișnuit deja cu prezența soldaților pe străzile marilor orașe, pentru că în ultima perioada doar nivelul alertei de terorism, în vigoare din 2015, a variat.

Consiliul de securitate și apărare convocat de președintele Emmanuel Macron a anunțat ridicarea nivelului de alertă la cel de urgență atentat. Este nivelul maxim care se activează în cazul unor amenințări teroriste și pericole de securitate. Franța va găzdui peste câteva luni Jocurile Olimpice și Paralimpice, evenimente sportive pentru care se pregătește un dispozitiv impresionant de securitate.

După recentul atac terorist de la Moscova, autoritățile italiene au declanșat o serie de măsuri de securitate extinse în întreaga țară, în perspectiva sărbătorilor de Paște. Ministerul de Interne a emis un ordin pentru intensificarea controalelor în diferite orașe, de la Napoli până la Torino, cuprinzând gări, aeroporturi, lăcașuri de cult, centre comerciale și alte zone cu aglomerări de persoane.

Întrunindu-se sub președinția ministrului de Interne Matteo Piantedosi, Comitetul Național pentru Ordine și Securitate Publică a stabilit o serie de acțiuni pentru consolidarea securității în fața posibilelor amenințări teroriste. Deși nu au fost identificate amenințări concrete la adresa Italiei în acest moment, autoritățile acordă o atenție deosebită zonelor cu aglomerări mari de oameni și evenimentelor de amploare.

Poliția și serviciile de informații monitorizează situația

Potrivit publicației Fanpage, în cadrul ședinței, s-a analizat detaliat atacul de la Moscova, iar autoritățile au convenit să actualizeze măsurile de securitate deja în vigoare pentru a preveni astfel de incidente în viitor.

Poliția italiană și serviciile de informații monitorizează cu atenție situația, inclusiv pe internet, pentru a identifica eventualele riscuri potențiale și a interveni prompt. În orașele italiene, inclusiv Roma, Napoli și Torino, au fost intensificate verificările și măsurile de securitate, punându-se un accent deosebit pe protejarea obiectivelor sensibile și asigurarea unui mediu sigur pentru cetățeni în timpul sărbătorilor pascale.

Autoritățile sunt pe deplin angajate în protejarea ceremoniilor religioase și culturale din această perioadă, pentru a evita orice incident nefericit. Aceste acțiuni, coordonate la nivel provincial, reflectă determinarea autorităților de a asigura siguranța publică și stabilitatea în fața amenințărilor teroriste din contextul actual, oferind în același timp o atmosferă de încredere și liniște cetățenilor în timpul sărbătorilor de Paște.

Spania menține nivelul ridicat de alertă teroristă și va întări măsurile de siguranță în Săptămâna Sfântă, mai ales în locurile aglomerate.

Autoritățile spaniole au decis să suplimenteze echipajele și efectivele de poliție care vor patrula pe străzi. În plus vor exista filtre și controale inopinate atât în trafic, cât și în vecinătatea lăcașelor de cult sau a obiectivelor turistice.

D.Constantin