-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:30
No menu items!

Alertă de călătorie pentru românii care merg în Grecia. Caniculă şi pericol de incendii

spot_img

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că Serviciul local de Meteorologie (EMY) a emis un Cod roşu de caniculă, temperaturile urmând să atingă valori de până la 43 de grade Celsius, în intervalul 11-17 iulie, pentru întreg teritoriul ţării.

Autorităţile elene au emis şi o avertizare privind creşterea riscului apariţiei incendiilor forestiere, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile ridicate (cu 5-7 grade Celsius peste media anuală normală), gradul foarte scăzut de umiditate al combustibililor naturali (ex.: crengi, vegetaţie, frunze, ace de pin uscate) şi existenţa condiţiilor de propagare rapidă a unor potenţiale focare, din cauza intensificării vitezei vântului.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera, astfel, apariţia unui focar de incendiu.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor web http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs ), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

                                                                                                                   Adina Silav