Echipele Poliţiei Române şi specialiştii pirotehnişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii fac verificări, marţi, la Şcoala Americană, din Voluntari, unde s-a primit o amenințare cu bombă. Toate persoanele din interiorul unității de învâțământ au fost evacuate, iar traficul în zonă a fost restricționat.
Alarma a fost dată în jurul prânzului, iar autoritățile au fost alertate de conducerea școlii.
’´În urma unui e-mail prin care s-a primit o ameninţare cu bombă, Şcoala Americană a alertat autorităţile. Echipele Poliţiei Române şi specialiştii pirotehnişti din cadrul Serviciului Român de Informatii au ajuns la faţa locului, au demarat procedurile specifice şi se iau măsurile necesare de verificare în astfel de situaţii”, a anunțat SRI.
În acest caz, se fac cercetări pentru șantaj, sub coordonarea procurorului.
Adina Silav