O alertă cu bombă la o benzinărie din centrul municipiului Piatra Neamț a fost semnalată joi dimineață la 112 de o patrulă de ordine publică, a declarat subinspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
„Patrula de ordine publică a descoperit în imediata vecinătate a stației de carburanți o poșetă și o geantă abandonată suspect. Patrula a făcut sesizare, iar la fața locului s-au deplasat specialiștii pirotehniști și din cadrul SRI. Zona a fost închisă traficului rutier și pietonal”, a declarat subinspector Elena Bulgărea.
Benzinăria se află în centrul municipiului Piatra Neamț, iar în imediata vecinătate se află blocuri de locuit și un centru comercial.