Administrația Națională de Meteorologie a emis cod roșu de vreme rea pentru mai multe localități ale țării.
Potrivit meteorologilor, în județul Cluj, în localitățile Bobâlna, Panticeu, Cornești, Recea-Cristur, dar și în județul Sălaj, în localitățile Hida, Gârbou, Cristolț, Dragu, Zalha se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40…50 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină.
În zona avertizată s-au acumulat cantități de peste 40 l/mp.
Cod portocaliu de ploi în mai multe județe ale țării
Meteorologii au emis, în această dimineață, și o avertizare cod portocaliu de averse torențiale, care vizează mai multe zone ale țării.
Potrivit meteorologilor, astăzi, între orele 14:00 și 23:00, în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și zonele de munte ale județelor Alba, Bistrița Năsăud, Mureș și Suceava, vor fi averse torențiale.
Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).
D.Constantin