Structurile de informații din România au fost dintotdeauna bănuite de implicare în lupta pentru scaunul de la Cotroceni
Scandalul candidatului care a fost sau este ofițer acoperit al unui serviciu secret, lansat de președintele Traian Băsescu, repune pe tapet implicarea structurilor de informații în desfășurarea campaniilor electorale și al alegerilor, în special al celor prezidențiale, cele mai importante de altfel.
Chiar dacă teoria privind rolul serviciilor secrete în alegerea președintelui țării este, firește, neoficială, evenimentele care s-au petrecut în fiecare an electoral au demonstrat că structurile de informații au influențat într-un fel sau altul alegerea și impunerea unui candidat. Crearea de diversiuni prin lansarea unor false teme de discuție care să capteze atenția opiniei publice sau provocarea și întreținerea unor scandaluri publice având în centru un candidat, respectiv un partid sunt principalele metode eficiente folosite de servicii în folosul unui prezidențiabil, în ultimii 25 de ani.
Este de amintit ce spunea, în urmă cu doi ani, în preajma alegerilor legislative, europarlamentarul PNL Norica Nicolai. Întrebată dacă are convingerea că serviciile secrete se implică în campania electorală, Norica Nicolai a răspuns: „Mi-e greu să fac o afirmaţie pozitivă, dar nu exclud o implicare cel puţin prin tipul de mesaje şi prin multe alte chestiuni pe care le-am văzut în afară”. Nicolai a adăugat că nu ar vrea ca serviciile secrete să aibă candidaţi în alegeri, figurând pe listele electorale.
Și totuși, acest aspect este punctat acum, la alegerile din 2014, chiar și prin lansarea unei diversiuni legate de un așa-zis candidat care a fost ofițer acoperit. Nu este de ignorat și faptul că un fost șef de serviciu secret participă la cursa pentru Palatul Cotroceni.
PREZIDENȚIALE 1990. Ion Iliescu, primul președinte postdecembrist, cu sprijinul foștilor securiști
Susținut de un grup de oameni din fosta Securitate, cu care a participat la răsturnarea regimului Ceaușescu, Ion Iliescu a fost votat de peste 12 milioane de oameni în ceea ce avea să rămână în istoria postdecembristă ca Duminica Orbului (Duminica Orbului este o sărbătoare în calendarul ortodox, dar a căpătat și un sens pamfletar, pentru că românii au votat orbește). În acea zi, românii l-au ales în detrimentul lui Radu Câmpeanu și Ion Rațiu, politicieni fără forța de care beneficia Ion Iliescu cu ajutorul serviciilor secrete.
„Părintele” FSN a reușit să câștige în ciuda faptului că s-a confruntat cu cea mai teribilă contestare a sa, nu doar direct, în campania electorală, unde contracandidaţii săi Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu (veniţi de la Londra şi Paris) au explicat degeaba alegătorilor ce reprezenta liderul FSN, ci şi indirect, din partea liderului informal al opoziţiei, Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD, precum şi din partea manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii.
PREZIDENȚIALE 1992. Mașinăria de creat diversiuni începe să funcționeze
Ion Iliescu, susținut de FDSN, urmașul FSN, reușește să-și reînnoiască mandatul de preșdinte, dar nu fără emoții, spre deosebire de 20 mai 1990. În cursă intraseră mai mulți candidați, printre care și tânărul de atunci politician Emil Constantinescu, susținut de Convenția Democratică din România (CDR). Era o coaliție formată, pe 26 noiembrie 1991, din 14 partide şi organizaţii ale societăţii civile (cele trei „partide istorice”, plus noile formaţiuni politice, inclusiv UDMR). Ion Iliescu a intrat în turul 2 cu Emil Constantinescu învingându-l, nu ușor (47,34%-31,24%).
În acea campanie electorală din 1992, tema obsesivă propagată de Ion Iliescu și FDSN, cu ajutorul serviciilor secrete, a fost aceea că „vin ungurii şi ne iau Ardealul”, cu ajutorul CDR, din care făcea parte și UDMR. Este drept că Ion Iliescu a fost ajutat în cursa electorală de ultranaționalistul Gheorghe Funar, clasat al treilea, pe atunci la PUNR, ulterior la PRM, dar mașinăria de creat diversiuni a funcționat.
PREZIDENȚIALE 1996. Virgil Măgureanu întoarce armele împotriva lui Ion Iliescu
În 17 noiembrie 1996, Emil Constantinescu își ia revanșa pentru eșecul din 1992. Câștigă prin susținerea CDR în fața lui Ion Iliescu, în turul 2, învingându-l detașat. Devenise deja de notoritate adversitatea pe care șeful de atunci al SRI, Virgil Măgureanu, începuse să o manifeste față de „prietenul” Ion Iliescu. În acel an, de partea CDR, respectiv a Opoziției, a venit un ajutor neașteptat, al fostului căpitan SRI, Constantin Bucur, care, în plin an electoral, a vorbit într-un interviu, despre cum Virgil Măgureanu și Ion Iliescu au dat ordinul de a fi ascultate „la grămadă” telefoanele unor ziariști și politicieni din Opoziție. În 24 de ore, a fost îndepărtat din SRI.
În același timp, CDR era un aprig susținător al lui Horia Roman Patapievici, „victimă” a „căpitanului Soare”, un scandal instrumentat tot de Virgil Măgureanu, pentru a-l discredita pe Ion Iliescu, al cărui regim era dur criticat de filosof în revistele la care scria.
PREZIDENȚIALE 2000. „Afacerea Costea” versus „Jurnalul Ronei Hartner”
În 2000, am avut parte de două megascandaluri, instrumentate mai mult sau mai puțin bine – „Afacerea Eterna și Fascinanta Românie” și sexgate-ul lui Emil Constantinescu.
„Afacerea Eterna și Fascinanta Românie” a fost un scandal-monstru care s-a lăsat cu deschiderea unui dosar penal de răsunet. Însuși Ion Iliescu a fost audiat la Parchetul General în dosarul care privea tipărirea a unor afișe electorale pentru campania din 1996 și a unui album intitulat „ Eterna și Fascinanta Românie”, de către firma unui fost consilier al său, Adrian Costea. Fără a se ști sursa și scopul, un denunţ împotriva lui Adrian Costea a determinat demararea anchetei în Franța. Omul de afaceri a fost arestat aproape o lună, iar ancheta s-a extins în România şi Elveţia.
Competențele de sfătuitor i-au adus lui Adrian Costea o încredere totală din partea foștilor președinți Ion Iliescu și emil Constantinescu, dar și a lui Teodor Meleșcanu, pe atunci ministru de externe, dar și candidat la prezidențiale din partea Alianței pentru România (APR). Dacă Teodor Meleşcanu şi Ion Iliescu l-au acreditat pe Adrian Costea ca „ambasador personal” în Franţa, când acesta nu avea probleme cu justiţia franceză, preşedintele Emil Constantinescu i-a lărgit competenţa pentru toată Europa de Sud-Est, în martie 2000, când Costea era deja anchetat la Paris.
În România, scandalul s-a transformat în dosar penal, închis de Parchetul General, pe motiv că „ fapta nu este prevazuta de legea penala”. Nu se știe cine a fost beneficiarul acestui scandal fâsâit în final, pentru că principalii candidați la prezidențiale și-a legat numele de afacerile lui Adrian Costea – Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu, Theodor Stolojan.
Nu trebuie uitat scandalul sexual, lansat pe piață, cu un an înaintea alegerilor, de Corneliu Vadim Tudor, prietenul lui Ion Iliescu. La începutul anului 1999, „Tribunul” a fluturat câteva foi dintr-un așa zis jurnal al actriței Rona Hartner spunând că aceasta a avut o relație amoroasă cu Emil Constantinescu, făcându-l pe fostul președinte să spună, ulterior, „am fost învins de Securitate”. La acea vreme, specialiştii în domeniul serviciilor secrete au spus că „jurnalul” primit de Vadim era un fals, fiind realizat după o schemă folosită în studiile de caz ale fostei Securităţi.
PREZIDENȚIALE 2004. Traian Băsescu câștigă alegerile lansând scandalul fraudării votului, susținut de omul de casă al lui Virgil Măgureanu
În plin proces electoral, în 2004, unul dintre candidați a lansat, cu stilul cu care avea să ne obișnuiască ulterior, un scandal privind fraudarea votului. Aparent, subiectul fabricat în laboratoarele serviciilor secrete, a fost lansat și folosit ca back-up de Traian Băsescu, între cele două tururi de scrutin, pentru a-l discredita pe contracandidatul său, Adrian Năstase, de care avea toate motivele să se teamă în câștigarea alegerilor. Dovadă că dosarul penal deschis a fost clasat câteva luni mai târziu.
Scandalul presupusei fraudări a alegerilor a izbucnit între cele două tururi de scrutin, respectiv la 30 noiembrie 2004, când Traian Băsescu, copreşedinte al Alianţei D.A., a cerut anularea rezultatelor, invocând fraude electorale. Dovada pe care Băsescu a adus-o în sprijinul acuzaţiilor sale a fost o variaţie a numărului de voturi nule înregistrate, aşa cum reieşea din buletinele informative difuzate de BEC. Mai exact, Traian Băsescu acuza „transferarea” electronică în beneficiul contracandidatului său, Adrian Năstase, 160.000 de voturi, declarate oficial ca anulate. În acest context, Traian Băsescu, susţinând că fraudarea a avut loc prin vicierea softului care contabiliza electronic voturile și a cerut, pe lângă anularea scrutinului, şi arestarea imediată a directorului Institutului Naţional de Statistică, sigilarea calculatoarelor şi întreruperea procesului electoral. Softul utilizat de BEC a fost verificat de experţi sârbi care au ajuns la concluzia că nu au fost probleme.
Alianţa D.A. (PNL-PD), care îl susținea pe Traian Băsescu, a depus o plângere penală împotriva președintelui de atunci al BEC, judecătorul Emil Ghergut, şi a membrilor BEC. Acuzațiile erau de abuz în serviciu, fals intelectual acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicare de informaţii false şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Totodată se făcea referire și la articolul 108 din Legea 373/2004 – introducerea în uz şi folosirea unui program de calculator cu vicii aparenţe sau ascunse, care alterează înregistrarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare, totalizează cu erori său duce la repartizarea mandatelor în afară prevederilor legii constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
În anul următor, pe 20 mai, Parchetul General a decis că faptele penale reclamate de Alianţa D.A. nu există şi, ca atare, a decis neinceperea urmăririi penale (NUP) şi închiderea dosarului.
Între timp, fostul preşedinte al BEC, Emil Ghergut, a ieșit public și l-a criticat dur pe Traian Băsescu pentru solicitarea de anulare a alegerilor.
Nu este permis să se aducă aceste grave acuzaţii la adresa noastră numai de dragul de a câştiga sau poate a te înscrie în cursa electorală pe care n-ai câştigat-o din primul tur, aşa cum s-a lăudat domnul Băsescu
Emil Gherguț
fost președinte BEC
Ca urmare a acestor declaraţii, Alianţa D.A. a cerut Consiliului Superior al Magistraturii excluderea din magistratură a lui Ghergut. La 29 martie, CSM l-a sancţionat pe Gherguț. După doar câteva zile, Emil Gherguț s-a pensionat. La 4 aprilie 2005, Traian Băsescu, devenit președinte, semna decretul de eliberare din funcţie prin pensionare a judecătorului Emil Gherguț.
„Trompeta” acestei povești a fost secretarul executiv de atunci al PD, Dorin Iacob. Trecutul său explică teoria implicării serviciilor secrete în alegeri. Înainte de 1989, Dorin Iacob a fost ofiţer în cadrul Ministerului de Interne. După Revoluţie, a fost racolat de SRI, ajungînd şeful de cabinet şi omul de încredere al directorului SRI Virgil Măgureanu. Dorin Iacob l-a urmat pe Virgil Măgureanu în Partidul Naţional Român (PNR), partid pe care fostul director al SRI l-a fondat în 1998. În calitate de vicepreşedinte al PNR, Dorin Iacob a luat public apărarea foştilor colaboratori ai Securităţii cu care era coleg de partid. Dorin Iacob a intrat în PD odată cu unificarea partidului lui Virgil Măgureanu cu partidul lui Traian Băsescu. În calitate de secretar executiv al Partidului Democrat, în campania electorală pentru alegerile locale din 2004, Dorin Iacob s-a ocupat de strategia Partidului Democrat.
PREZIDENȚIALE 2009. Lupta dintre serviciile secrete – de la scandalul arhivei DGIPI, la vizita lui Geoană, via „palma de la Ploiești”. Happy-end cu STS
Despre alegerile din 2009 se poate spune că au reprezentat câmpul de luptă dintre serviciile secrete sau dintre anumite tabere din cadrul acestora, fiecare fiind obedientă unuia dintre candidați. Trei subiecte au fost în centrul atenției opiniei publice, fiecare fiind fabricat și instrumentat în laboaratoarele structurilor de informații.
În 15 octombrie 2009, înaintea debutului oficial al campaniei, președintele în exercițiu Traian Băsescu l-a acuzat pe fostul ministru de interne, Dan Nica, că ar fi pus serviciul secret al MAI (DGIPI) la dispoziţia lui Marian Vanghelie, Dumitru Iliescu (fostul șef al SPP, consilier al lui Ion Iliescu, implicat în dosarul „Eterna și Fascinanta Românie”) şi Cătălin Voicu (fost ofițer SPP și fost senator PSD).
Traian Băsescu a afirmat, în acea zi, la B1 TV, că este posibil ca Marian Vanghelie să fi avut acces la arhiva serviciului secret al Ministerului de Interne.
Acel serviciu a fost pus total de domnul Nica la dispoziţia domnului Vanghelie, a lui Mitică Iliescu, fostul general SPP, a lui Voicu, parlamentarul
Traian Băsescu
Atât Dan Nica, cât şi Marian Vanghelie au negat acuzaţiile. Dacă fostul ministru de interne a replicat acuzându-l pe Traian Băsescu că doreşte controlul asupra DGIPI, Marian Vanghelie şi-a pus fotoliul de primar şi activitatea politică la bătaie în cazul în care aceste fapte ar fi dovedite. Preşedintele PSD Bucureşti a afirmat că informaţiile sale provin de la „prieteni” din structurile de stat, el neavând acces direct la acestea. Cu o lună înaintea acestui scandal, liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a afirmat, la Şcoala de Vară a TSD, că arhiva DGIPI este „pe mâini bune” şi că, „dacă va fi nevoie”, va folosi informaţiile din dosare, care ar putea fi compromiţătoare pentru şeful statului. El a lăsat să se înţeleagă că a primit de la SRI informaţii despre afacerile lui Mircea Băsescu, date care ar putea fi întărite de cele existente la nivelul serviciului secret al MAI. Scânteia acestui scandal fusese aprinsă în primăvara acelui an, prin descinderea procurorilor DNA la sediul DGIPI și reținerea șefului de atunci, Cornel Șerban.
Pentru a contracara acest scandal, în plină campanie electorală, înaintea primului tur de scrutin, în mass-media a fost aruncat filmul în care Traian Băsescu apare ca lovind peste față un copil, în timpul campaniei electorale din 2004, la Ploiești. Dacă inițial, Traian Băsescu nu a reușit să răspundă clar întrebării dacă l-a lovit sau nu pe copil, ulterior, a fost deschisă o anchetă, iar Institutul Național de Criminalistică a analizat materialul video constatând că acesta a fost trucat. Multe voci autorizate au spus că momentul lansării filmulețului a fost ales greșit, el trebuind „aruncat” pe piață între cele două tururi de scrutin.
Înainte cu doar câteva zile de turul 2 al alegerilor, în timpul confruntării dintre cei doi pretendenți la funcția de președinte, Traian Băsescu și Mircea Geoană, primul a dezvăluit cum candidatul PSD a fost în vizită, în noaptea precedentă, acasă la un „infractor”, respectiv la Sorin Ovidiu Vîntu. În presa presupus aservită lui Traian Băsescu au apărut și fotografii înfățișându-l pe Mircea Geoană intrând în casa omului de afaceri care deținea și postul de televiziune care a organizat dezbaterea finală – Realitatea TV.
Coincidență sau nu, moderator a fost Robert Turcescu, jurnalistul care avea să se deconspire, cinci ani mai târziu, în preajma alegerilor prezidențiale, ca fost ofițer acoperit al serviciului secret al Armatei. Subiect despre care se spune că este fabricat în laboratoarele serviciului secret în folosul președintelui Traian Băsescu, același care a lansat pe piață scandalul „candidatului acoperit”. Rămâne de văzut dacă acest scandal va avea efectul scontat.
În final, Mircea Geoană a devenit președinte… pentru o noapte. În acea noapte se spune că unul dintre serviciile speciale, STS, a decis de fapt cine este președintele României. În acea noapte, de 6 spre 7 decembrie 2009, la sediul PDL din Aleea Modrogan erau proiectate toate datele din secţiile de votare. Acestea erau datele transmise prin telefoanele STS, cele pe care membrii PDL făceau campanie pentru Băsescu în ziua votului. În acel an, STS achiziţionase de la operatorii de telefonie mobilă peste 15.000 de telefoane, pe care le-a distribuit tuturor şefilor secţiilor de votare din ţară. Numerele nu erau publice, ele fiind cunoscute doar de STS şi persoana care-l utilizează.
PREZIDENȚIALE 2014. „Candidatul acoperit” și Dosarul „Microsoft-EADS”
Traian Băsescu lansează, după stilu-i obișnuit, o temă de campanie menită să tulbure apele – unul dintre candidați a fost sau este încă ofițer acoperit al unui serviciu secret. Pentru că știe legea, care interzice și pedepsește divulgarea unor secrete de serviciu sau de stat, președintele nu poate pronunța numele candidatului. Dacă l-ar pronunța, ar trebui să prezinte documente, altfel nu este credibil. Dacă ar prezenta documente, ar încălca legea. Planul era ca Robert Turcescu să se deconspire pentru ca, mai apoi, să fie chemat de procurori, eventual trimis în judecată și, în fața instanței să vorbească și despre „candidatul acoperit”. Până acum, nu l-a chemat nimeni la vreo audiere. Și nici nu se preconizează a-l chema. Pentru că planul este sortit eșecului, se încearcă „cernerea” candidaților cu ajutorul unor dosare penale – vezi dosarul Mircosoft sau dosarul retrocedărilor de păduri, dosare scoase la lumină abia acum. În plus, Traian Băsescu s-a implicat fățiș în derularea scandalului privind „candidatul acoperit”, devoalând numele lui Victor Ponta. Urmează aruncarea pe piață a unui document oficial?