4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:38
No menu items!

Alegeri SUA. Viitorul președinte, încă incert. Trump înregistrează o victorie de etapă. Meciul continuă

spot_img

Un judecător al Curţii Supreme a Statelor Unite i-a acordat, vineri, preşedintelui Donald Trump o victorie parţială temporară în Pennsylvania, hotărând ca buletinele de vot sosite prin poştă după 3 noiembrie în acest stat să fie tratate separat de alte buletine de vot, informează AFP, citat de Agerpres.

Magistratul conservator Samuel Alito nu a ordonat însă oprirea numărătorii acestor buletine de vot aşa cum doreşte tabăra republicană a preşedintelui, care nu îşi permite să piardă în acest stat-cheie dacă doreşte un nou mandat la Casa Albă.

Donald Trump continuă să acuze utilizarea votului prin corespondenţă, acuzând fără dovezi această metodă că a generat fraude electorale pe scară largă.

Votul prin corespondenţă este mai popular în rândul democraţilor decât a republicanilor.

Legea electorală din Pennsylvania permite numărarea buletinelor de vot expediate până marţi, 3 noiembrie, şi care au sosit în termen de trei zile după data scrutinului.

Decizia judecătorului Alito confirmă ordinul dat înainte de scrutin de autorităţile locale de a număra separat aceste buletine pentru a le putea retrage din total dacă ar urma să fie invalidate.

Cererea a fost depusă de Partidul Republican din Pennsylvania, care consideră că nu sunt valide aceste voturi – aproximativ 4.000 de voturi conform CNN -, în mare parte favorabile candidatului democrat Joe Biden.

Măsura dispusă de judecătorul Alito este una conservatoare, în aşteptarea examinării cauzei de către Curtea Supremă, în care magistraţii conservatori au în prezent o majoritate solidă.