1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:55
No menu items!

Alegeri cu cântec în Diaspora

spot_img

Ionela Prodan şi Victor Socaciu candidaţii USL în Diaspora. În urma negocierilor din interiorul USL pe cele şase colegii din Diaspora (patru colegii de deputat, două de senator), PSD-UNPR a primit patru colegii, iar PNL-PC are dreptul să desemneze candidaţi în două colegii. Liberalii le-au dat consevatorilor un colegiu de deputat din cota lor, PNL rămânând astfel doar cu Cristian David pentru Diaspora. Conservatorii urmează să desemneze astfel un candidat pentru un colegiu de deputat din colegiul 2 Asia sau colegiul 4 Africa.

Surse social-democrate au declarat pentru NewsIn că actualul deputat Victor Socaciu va pleca din judeţul Mureş, unde a fost ales în 2008, în colegiul 1 Europa, unde se va întâlni în campanie cu William Brânză de la PDL, actualul titular al colegiului. Pentru colegiul 3 Statele Unite ale Americii, PSD o pregăteşte pe interpreta de muzică populară Ionela Prodan. Colegiul respectiv este ocupat în prezent de Mircea Lubanovici (PDL). Cristian David va candida în colegiul 1 Senat care cuprinde Europa şi Asia. Actualul senator de Vaslui şi preşedinte al Comisiei de Apărare din Senat se va lupta astfel cu Viorel Badea (PDL), cel care deţine în prezent respectivul colegiu. (A.M)