Actorul a telefonat din reşedinţa sa la serviciul de urgenţe al celui mai apropiat spital, întrucât nu mai putea să se mişte
Actorul francez Alain Delon a fost spitalizat, duminică, din cauza unor dureri de spate foarte puternice şi a fost operat, luni, la Paris, informează leparisien.fr.
Informaţia a fost publicată în premieră de revista Ici Paris şi a fost apoi confirmată pentru Le Parisien de prietenii starului francez.
Duminică, actorul, în vârstă de 78 de ani, a telefonat din reşedinţa sa la serviciul de urgenţe al celui mai apropiat spital, întrucât nu mai putea să se mişte, fiind paralizat din cauza unei dureri de spate.
Alain Delon a fost internat de urgenţă în secţia de neurochirurgie a Spitalului Lariboisière din Paris, ulterior fiind operat.
Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, printre care „Rocco şi fraţii săi”, „Ghepardul”, „Laleaua neagră”, „Clanul sicilienilor”.
C.A.