-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:31
No menu items!

Al Treilea Război Mondial este iminent dacă Israel atacă Iran

spot_img

război

Un eventual atac lansat de Israel asupra Iranului ar putea declanșa un Al Treilea Război Mondial. Avertisementul a fost lansat de un general din cadrul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian.

 

O posibilă confruntare între Israel şi Iran „s-ar transforma în al treilea război mondial”, a spus generalul Amir Ali Hajizadeh la canalul iranian de limbă arabă Al-Alam. Dacă un atac israelian pare iminent, „este posibil să lansăm un atac preventiv. Dar nu vedem asta pentru moment”, a declarat Hajizadeh, care răspunde de sistemele de rachete.

Liderii israelieni ameninţă în mod regulat cu atacuri împotriva instalaţiilor nucleare iraniene pentru a împiedica această ţară să se doteze cu arma nucleară, chiar dacă Teheranul insistă asupra caracterului civil al programului său nuclear.

În cazul unui atac israelian, cu sau fără undă verde din partea SUA, iranienii „vor ataca bazele americane din Bahrein, Qatar şi din Afganistan”, a adăugat Hajizadeh. Israelul „nu-şi poate imagina răspunsul (iranian) şi va suferi pagube importante”, a mai spus acesta.

Comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei, generalul Mohammad Ali Jafari, a estimat că un război israelian împotriva Iranului „va avea loc în cele din urmă” şi că ţara sa este gata de această confruntare care va duce la distrugerea statului evreu.

A fost pentru prima dată când un înalt responsabil iranian a recunoscut posibilitatea unui conflict armat cu Israelul.