4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:20
No menu items!

Al doilea cargou aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns în România

spot_img

”Al doilea transport cu 45 de tone de echipament medical a ajuns acum din Seul pe aeroportul Otopeni. Transportul a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic”. Ministerul Apărării Naționale a făcut anunțul, sâmbătă, înainte de ora 10.00, însoțindu-l de o transmisiune live, pe pagina sa de Facebook

Potrivit MApN, echipamentele, constând în alte 100.000 de combinezoane de protecţie, au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Sitiluaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în ţara noastră.

Acesta a fost al doilea zbor coordonat, din partea României, de Centrul Naţional Militar de Comandă al MApN.

Joi, Reprezentanța României la Seul a anunțat, printr-un montaj impresionant, cum a fost posibil transferul de tehnologie și echipamente medicale, din statul cu cel mai mare succes împotriva COVID-19. 

”Astăzi, mai mult ca de obicei, este un moment-cheie al României, o națiune puternică și respectată.
Atunci când toate instituțiile statului își dau mâna, și partenerii noștri strategici nu ne lasă la greu, avem succesul asigurat! Obiectivul nostru comun – furnizarea de echipamente de protecție împotriva combaterii COVID-19, pentru siguranța cadrelor medicale și a cetățenilor noștri!
Misiunea diplomatică de la Seoul, Departamentul de Comerț Exterior din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului, Energiei și a Mediului de Afaceri, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, Ministerul de Interne, Inspectoratul Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Apărării Naționale, Heavy Airlift Wing, parte a Airlift Capability.
Împreună suntem puternici. În momentele dificile se disting caracterele!
Nu în ultimul rand, mulțumiri reprezentanților Republicii Coreea, singurul nostru partener strategic în Asia, în mod deosebit CEO-ului UPC Ltd., d-l Hwang, precum și președintelui Global Alliance, d-l Sinan Oh, care au demonstrat că o strângere de mână ține loc de contract, iar calitatea umană este mai presus de interesul financiar.”