-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:02
No menu items!

Ajutorul european de 8,5 mil. € pentru inundațiile de anul trecut din România a fost aprobat de UE

spot_img

isu-inundatii

Comisia Europeană a anunțat joi că acordarea unui ajutor de 8,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE, pentru a compensa pierderile de la inundațiile din 2014, a fost de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene.

Propunerea inițială din partea Comisiei a venit în aprilie 2015.

”Acest ajutor financiar va sprijini populația afectată de inundațiile extinse din luna mai și din vara anului 2014. Prima inundație a afectat 30 de județe din România și a distrus rețele vitale de transport, apă, energie și telecomunicații, precum și case și ferme. Cetățenii au trebuit să fie evacuați și fermierii au pierdut recolte și animale. Multe școli, spitale, clădiri publice și bunuri culturale au fost inundate. În lunile iulie și august 2014, precipitațiile abundente, inundațiile și alunecările de teren au afectat din nou peste 126.000 de locuitori din cinci județe ale regiunii Olteniei, în sud-estul României”, potrivit unui comunicat al Comisiei.

România a apelat la acest mecanism de solidaritate, pentru a compensa trei componente: producții agricole, școli și locuințe distruse.

Ajutorul financiar va sprijini comunitățile, contribuind la acoperirea costurilor operațiunilor de recuperare, precum și la acoperirea parțială a costurilor de salubrizare a zonelor afectate, de refacere a infrastructurii și restabilire a serviciilor.

”Nu putem întotdeauna preveni astfel de situații dramatice, însă ne putem pregăti, reduce pagubele și, cel mai important, putem crește siguranța cetățenilor noștri. Din acest motiv politicile de gestionare a riscurilor și dezastrelor sunt atât de importante. Multe dintre programele co-finanțate prin intermediul Fondurilor structurale și de investiții europene pentru perioada 2014 – 2020 își propun să investească în prevenirea inundațiilor și reducerea impactului schimbărilor climatice, acțiuni pentru care există o nevoie stringentă”, a afirmat Corina Crețu, comisar european pentru politici regionale.