1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:16
No menu items!

Ajutor pentru persoanele cu venituri mici și elevii din familii sărace. Care este valoarea voucherelor pe care le-ar putea primi în acest an

spot_img

Coaliția de guvernare ia în calcul noi măsuri de sprijin pentru cetățenii vulnerabili, care ar include vouchere pentru alimentele de bază și susținerea elevilor din familii cu venituri mici.

Deciziile, care ar putea fi adoptate chiar în această săptămână de Guvern, prevăd acordarea a două tipuri de vouchere.

Sunt vizați elevii din familii cu venituri mici, care ar putea primi lunar un voucher în valoare de 30 de euro (circa 150 de lei), timp de 7 luni, adică până la finalul acestui an, cu excepțai lunilor iulie și august. Cu acest voucher, beneficiarii vor putea să cumpere alimente, rechizite și haine.

De acest sprijin ar putea beneficia aproximativ 156.000 de elevi, care primesc în prezent burse sociale.

Impactul estimat al măsurii este de circa 32 de milioane de lei până la finalul anului.

Al doilea tip de voucher va fi pentru cetățenii cu venituri mici, care ar putea primi 50 euro (circa 250 de lei) la fiecare 2 luni, până la finalul acestui an. Cu aceste vouchere vor putea fi cumpărate însă doar alimente de bază.

Beneficiari vor fi familiile cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (circa 151.000 de familii), beneficiarii de Venit Minim Garantat (circa 160.000 persoane), persoanele cu dizabilități (circa 800.000 persoane) și pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (circa 2,3 milioane).

Impactul bugetar pentru acest an al acestor vouchere va fi de circa 690 de milioane de euro adică circa 0,27% din Produsul Intern Brut (PIB).

                                                                                                                   Adina Silav