3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 5:17
No menu items!

Agresorul sexual al polițistei din Gara de Nord, trimis în judecată

spot_img

Bărbatul care a agresat sexual o poliţistă în Gara de Nord a fost trimis în judecată, în stare de libertate,  anunţă, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Acesta este acuzat de agresiune sexuală şi ameninţare. El este judecat în stare de libertate, după ce procurorul de caz ”a apreciat că, deşi faptele de care este acuzat inculpatul prezintă un grad de pericol social abstract ridicat, reflectat la limitele de pedeapsă mari, în concret fapta prezintă un grad de pericol social mult mai redus, prin raportare la modul de derulare a contactului fizic dintre inculpat şi persoana vătămată”.

Potrivit procurorilor, în data de 14 aprilie, în intervalul 08.00 – 20.00, poliţista a fost programată la serviciu în Gara de Nord, în ţinută civilă. La un moment dat, poliţista s-a deplasat la o farmacie din zonă pentru a cumpăra câteva medicamente, moment în care a fost agresată sexual.

”Aflat în trecere şi fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a îndreptat către persoana vătămată şi a atins-o cu mâna în zona inghinală, după care şi-a continuat drumul”, au transmis procurorii.

Poliţista l-a urmărit pe bărbat, l-a chestionat cu privire la gestul avut şi şi-a declinat calitatea de poliţist.

”Inculpatul în continuare a adresat injurii persoanei vătămate şi a ameninţat-o cu acte de violenţă, spunându-i că o va bate şi să-l lase în pace, ameninţări care au fost de natură să-i creeze persoanei vătămate o stare de temere”, au mai reţinut procurorii.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

                                                                                                                  Adina Silav