-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:49
No menu items!

Agramatisme și jigniri, în manualul de sport. Elevii, învățați să se târască în viață

spot_img

Deja celebrul manual de educație fizică și sport pentru clasa a V-a conține agramatisme și chiar sfaturi care pot trece ușor drept jigniri. Iar cel mai elocvent exemplu este definiția exercițiilor de „târâre”, unde autorii manualului dau testul suprem de necunoaștere a limbii române folosind greșit expresia „ca și”.

Elevii de clasa a V-a sunt îndemnați să învețe cum să treacă prin viață „târându-se”. Probabil, în acest fel înțeleg cei care au conceput manualul să „crească responsabilitatea elevilor și a părinților față de evoluția dezvoltării fizice a elevilor”, așa cum se laudă pe site-ul editurii CD Press.

Iată definiția mișcării de „târâre”, așa cum este prezentată în Manualul de Educație Fizică și Sport pentru clasa a V-a:

Prin târâre, te poți deplasa la orizontală, mărind suprafața de sprijin a corpului. Acesta a fost unul dintre primele tale procedee de deplasare pe când erai nou-născut (sic! – este știut că un nou-născut nu se târăște) și pe care îl vei perfecționa ca și (sic!) tehnică, de-a lungul timpului, în funcție de cerințele impuse de viața de zi cu zi.

Manualul de educație fizică și sport pentru clasa a V-a – anunțat de ministrul educației, Liviu Pop, ministru care a obișnuit opinia publică cu agramatismele utilizate în exprimarea zilnică – a apărut săptămâna trecută.

„Da, elevii din clasa a 5-a vor avea manual şi la disciplina educaţie fizică. În 7 august finalizăm licitaţia pentru manualele la care s-au depus contestaţii. Trist este faptul că editurile nu au depus oferte pentru toate disciplinele. Caut soluţii şi pentru aceste situaţii”, scria Liviu Pop pe pagina sa de Facebook, în luna iulie.

Decizia ministrului a fost aspru criticată de Consiliul Național al Elevilor (CNE), în timp ce bazele sportive, sălile de sport şi dotărilor sunt carențe majore ale sistemului de învățământ preuniversitar.

„În luna aprilie, în cadrul unei întruniri a Comisiei pentru manuale şcolare, elevii au marşat pe necesitatea unei pregătiri temeinice a cadrelor didactice, astfel încât manualul să devină un instrument, nu în scop în sine. Cu privire la introducerea de noi manuale şcolare, reprezentanții elevilor nu au mai fost consultați, aşa cum ar fi firesc, având în vedere calitate de beneficiari primari ai educației. Aşadar, considerăm că reprezentanții ministerului se concentrează în mod prioritar pe aspecte ce țin strict de formă, fără a putea interveni asupra hibelor ce marchează educația”, se mai spune în comunicatul CNE.

Cu două săptămâni înainte de începerea noului an școlar, 2017/2018, manualul de Educație Fizică și Sport de la Editura CD Press a fost declarat câștigător în cadrul licitației organizate de Ministerul Educației Naționale, în iulie 2017, și aprobat prin Ordinul ministrului Educației Naționale (OMEN) nr. 4456/27.07.2017.

91,33 a fost punctajul obținut de manual, la evaluare, fiind clasat în TOP 3 în evaluarea de calitate MEN.

Cum prezintă Editura CD Press manualul de educație fizică și sport:

Manualul, bine ilustrat, pune la dispoziția elevilor soluții metodice care completează acțiunile didactice realizate la clasă cu peste 300 de imagini (foto, schițe etc.), peste 75 de descrieri ale succesiunii metodice a principalelor procedee tehnice și acțiuni tactice (secțiunea „Cum se realizează”) și peste 30 de secvențe video. Acces facil la multiple tabele și grafice, care cresc responsabilitatea elevilor și a părinților față de evoluția dezvoltării fizice și a capacității motrice a elevilor.

Aceste materiale sprijină conștientizarea de către elevi a cauzelor eventualelor greșeli de execuție și adoptarea măsurilor corective prin efort propriu.

Contine peste 50 de idei de jocuri dinamice și ștafete descrise pe înțelesul elevilor, incluse în varianta digitală a manualului. Este o sursă variată de exerciții corective pentru atitudinile corporale deficiente, de legări de elemente acrobatice sau exerciții integrale, de sisteme de acționare pentru dezvoltarea calităților motrice, de structuri tehnico-tactice de evaluare.

Mai mult, manualul este însoțit și de un pachet educaționat extins: Ghidul profesorului (planificare anuală, proiectarea unităților de învățare, sugestii metodologice), descărcabil gratuity și de pe site-ul editurii, acces gratuit la platforma educațională www.clasadigitala.ro (include numeroase materiale digitale descărcabile)”.

Raluca Dan