1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:03
No menu items!

Aglomerație la granița de vest a României. Șoferii așteaptă peste 2 ore la Nădlac ca să iasă din țară

spot_img

Persoanele care vor să treacă din România în Ungaria cu autoturismul au de aşteptat, sâmbătă la prânz, zeci de minute sau chiar ore. Cel mai ridicat timp de aşteptare se înregistrează în punctul de trecere a frontierei de la Nădlac – 130 de minute, însă şi în alte puncte de frontieră se aşteaptă mult.

Potrivit portalului Poliţiei de Frontieră, cel mai aglomerat punct de trecere de pe graniţa de vest este, sâmbătă la prânz, Nădlac, unde timpul de aşteptare pentru autoturismele care ies din ţară este de 130 de minute. La Nădlac sunt deschise, pe sensul de ieşire către Ungaria, patru artere rutiere, însă numărul autoturismelor care s-au prezentat pentru a ieşi din ţară este ridicat.
 
La Nădlac II sunt deschise 10 artere rutiere, iar timpul de aşteptare este de 90 de minute şi tot 90 de minute aşteaptă autoturismele pentru a ieşi din ţară către Ungaria şi la Petea şi Urziceni.
 
La punctele de trecere a frontierei Valea lui Mihai şi Cenad autoturismele aşteaptă jumătate de oră pentru a ieşi din ţară.
 
Pentru camioane, cel mai ridicat timp de aşteptare se înregistrează la Isaccea, unde, conform sursei citate, sunt necesare 500 de minute pentru îndeplinirea formalităţilor vamale.
 
R. Dan