-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:48
No menu items!

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul dinspre Braşov spre Bucureşti. Traficul, deviat pe DN 1 A

spot_img

Circulaţia rutieră pe DN 1 între Braşov şi Bucureşti este deviată, luni după-amiază, pe DN 1 A, din cauza numărului mare de maşini, în condiţiile în care mii de turişti care au petrecut weekend-ul la munte revin în Capitală.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat că, luni după-amiază, circulaţia rutieră pe DN 1 dinspre Braşov spre Bucureşti a fost deviată pe DN 1 A, pe ruta Săcele – Cheia – Vălenii de Munte – Ploieşti, din cauza aglomeraţiei.

Traficul pe DN 1 a început să se desfăşoare îngreunat încă de dimineaţă în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, deoarece mii de turişti care au petrecut minivacanţa de Rusalii la munte revin în Capitală. Traficul în zona respectivă este îngreunat şi din cauza ploilor abundente căzute în ultimele 24 de ore.

Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Prahova, comsiarul şef Ştefan Crivăţ, mai multe echipaje ale Poliţiei acţionează pentru fluidizarea traficului la principalele intersecţii din Azuga, Buşteni, Sinaia şi Comarnic.

Traficul rutier pe sensul de urcare către munte se desfășoară în condiții normale.

Poliţia Rutieră le recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, pentru că în unele zone carosabilul este acoperit cu apă şi se scurg aluviuni de pe versanţi.

R.D.