-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:50
No menu items!

Agenția de rating Fitch: România va avea, anul viitor, a doua creștere economică după Polonia

spot_img

Agenția de rating Fitch: România va avea, anul viitor, a doua creștere economică după Polonia

România va avea a doua creștere economică din regiune anul viitor, după Polonia, de 1,7%, estimează agenția de rating Fitch, într-un nou raport. Potrivit celor de Fitch, Ungaria va întâmpina probleme mari din cauza fenomenului de retragere a banilor de către băncile-mamă și va avea o scădere economică de 0,8%.

Datele furnizate de Comisia Europeană îi determină pe experții agenției de rating Fitch să creadă că Polonia are cele mai bune perspective de creștere economică din Europa Centrală și de Est. Raportul Fitch se referă la Polonia, România, Cehia, Ungaria și Bulgaria.

Astfel, economia Poloniei are un potențial de creștere de 2,6% anul viitor, urmată de România, cu un avans de 1,7%, Bulgaria cu 0,7% și Cehia, cu o creștere de 0,4%. Ungaria, pe de altă parte, va avea cel mai mult de suferit, respectiv o scădere a Produsului Intern Brut (PIB) de 0,8%.

Agenția de rating Fitch a avertizat, într-un nou raport, că cinci state din Europa Centrală și de Est – Polonia, Ungaria, Cehia, România și Bulgaria vor fi obligate să implementeze reforme structurale, dacă vor dori să accelereze creșterea economică și să se alinieze la veniturile cetățenilor din restul Uniunii Europene (UE).

Agenția de rating estimează că PIB va crește, pe media celor cinci state, cu 1,2% în acest an, asta însemnând un avans de 0,6% față de anul trecut. Cu toate acestea, există diferențe semnificative între cele cinci state, care s-au accentuat odată cu recesiunea  din 2008.

Ultimele rate de creștere din regiune reflectă probemele economice care au marcat UE începând cu primul trimestru din 2008, mai notează Fitch. Ungaria a fost cea mai afectată, cu o scădere de 0,6%, România a suportat o scădere de 0,5%, urmată de Bulgaria și Cehia, ale căror economii s-au contractat cu 0,1%.

În acest context, Polonia se remarcă însă ca cea mai performantă economie din ultimii cinci ani, cu o creștere fulminantă a PIB de 14%. Potrivit Fitch, cererea internă a fost o problemă pentru cele cinci state, mărind diferențele dintre ele și zona euro. Polonia are, de regulă, o cerere internă robustă, însă Fitch arată că, în ultimul an, aceasta a contribuit cu numai 0,1% la creșterea economică, în scădere cu 3,4% față de 2011.

Acest trend s-a repetat și în Cehia și Ungaria, dar Bulgaria și România au fost excepțiile, unde cererea internă a fost mult mai solidă, datorită creșterii salariilor cu 6,3%, respectiv 1,2%, care s-au dus în consumul gospodăriilor.

Fitch a arătat în raport că datele din prima parte a acestui an sugerează că încrederea consumatorilor este slabă în cele cinci state, iar șomajul este de așteptat să crească, atingând chiar 10% în regiune pentru prima dată din 2006.

Utilizarea fondurilor europene ar putea întări consumul prin dezvoltarea investițiilor publice, dar, până acum, absorbția a fost slabă și factori suplimentari amenință atragerea banilor europeni.

”Unele state, cum e și cazul României, au rate mici de abrorbție. Birocrația excesivă împiedică folosirea fondurilor structurale și de coeziune, în timp ce noile administrații aduc schimbări cuplimentare care complică și mai mult acest proces”, arată Paul Rawkins, Director Senior al Fitch Ratings.

Oficialul precizează că aceste state trebuie să identifice proiectele viabile care pot fi absorbi rapid banii europeni. De asemenea, trebuie să îmbunătățească mediul de afaceri, singurul în măsură să stimuleze investițiile și cererea internă. ”Orientarea spre politici incoerente a Ungariei, de pildă, nu a ajutat creșterea economică”, precizează Rawkins.

În mare, Fitch consideră că perspectivele de creștere pe termen mediu, în această regiune, sunt foarte bune, deși agenția admite că ipoteza se bazează pe o serie de presupuneri ce includ o revenire modestă a zonei euro, care va sprijini exporturile. Investițiile în infrastructură, de asemenea, se vor îmbunătăți, în timp ce reformele structurale este de așteptat să sprijine PIB pe termen mediu.

Există optimism, în ciuda scăderii economice recente a celor cinci state din cauza recesiunii. Datoriile publice sunt divergente în regiune, de la 18,6% din PIB în cazul Bulgariei până la 78% din PIB în cel al Ungariei. Chiar și așa, regiunea stă mult mai bine față de media datoriei publice a zonei euro, de 93,1%.

Moody’s este singura dintre marile agenţii de rating care a menţinut România în categoria ţărilor cu rating recomandat pentru investiţii pe toată perioada crizei financiare. În prezent, România are calificativ „Baa3”, ultimul din categoria recomandată investitorilor, cu perspectivă stabilă.

Fitch acordă României pentru datoriile pe termen lung în valută calificativul „BBB-„, iar pentru datoriile pe termen lung în lei „BBB”, cu perspectivă stabilă, iar S&P include România în categoria „BB+”, atât la lei cât şi la valută.

În acelaşi timp, Fitch evaluează calitatea sistemului bancar din România cu indicatorul „bb”, pe o scară de la „aaa” (foarte ridicată) la „f” (foarte scăzută).

Cosmina Croitoru