6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:34
No menu items!

Agentul șef Dan Drăgoiu, eroul de la Horea. FOTOGALERIE CU EPAVA

spot_img

Dragoiu Dan_SZ

Autoritățile locale  (salvatorii SMURD, salvamontiștii, poliția și jandarmeria) au fost informate greșit în permanență în legătură cu locul în care se aflau epava aeronavei și membrii echipajului. Așa susține Gheorghe Giurgiu, localnic în comuna Horea (județul Alba), prima persoană care a ajuns lângă aeronavă după accident.

Gheorghe Giurgiu a declarat pentru Sursa Zilei că, în ciuda informațiilor eronate, supraviețuitorii tragediei aviatice au fost salvați grație intuiției și insistenței șefului de post din Horea, agent șef principal Dan Drăgoiu.

poze accident 5_SZ

Mărturia localnicului– care nu a fost încă audiat de procurorii și criminaliștii ce investighează modul în care s-a produs tragedia din Apuseni – este crucială pentru a demonstra cum au intervenit autoritățile pentru a-i salva pe cei șapte membri ai echipajului.

Toată lumea îi căuta în altă parte, ba pe la Fântânele, ba pe la nu știu ce cabană…De-aia au ajuns așa târziu. Salvamontul și SMURD-ul au ajuns la două ore după noi la locul accidentului. Dacă era după ei, și noi ar fi trebuit să ne întoarcem acasă, spuneau că nu sunt acolo.

Gheorghe Giurgiu

prima persoană care a ajuns lângă aeronavă

 

 

 

 

 

 

Gheorghe Giurgiu a mărturisit pentru Sursa Zilei cum a ajuns, totuși, el acolo? Cum de s-a gândit să-i caute pe medicii și pe piloții despre care auzise că au supraviețuit accidentului.

Șeful de post s-a gândit că ar putea fi totuși acolo, pe munte, când a văzut că nu sunt de găsit. A venit la mine domnul pădurar, și m-a sunat șeful de post, pentru că eu am tractor, și mi-a spus să merg acolo, să verificăm. Am ajuns la ei între 9.00 și 9.30. Domnul Iovan era mort, așa mi-au spus domnii doctori care au supraviețuit.

Gheorghe Giurgiu

prima persoană care a ajuns primul lângă aeronavă

„Dacă ar fi ajuns cu o oră și jumătate mai devreme, fata sigur ar fi trăit”

 Ajutat de alți doi localnici care-l însoțeau, Gheorghe Giurgiu le-a acordat primul ajutor supraviețuitorilor cum s-a priceput.

Am făcut focul, cum am putut, ca să se încălzească. L-am tras afară pe copilot, pentru că nu se putea mișca, avea ambele picioare rupte. Am pus pe ei gecile de pe noi, pe fată am acoperit-o cu haina mea. (…)Salvamontiștii – care fuseseră trimiși să caute în altă parte – au ajuns la noi după aproape două ore. Domnii doctori mi-au spus că, dacă salvatorii ar fi ajuns cu o oră și jumătate mai devreme, sigur fata ar fi trăit. (…) I-am coborât pe brațe la ambulanțe. Dar toți au ajuns acolo după aproape două ore de la momentul la care am ajuns noi acolo. Îi căutau în altă parte.

Gheorghe Giurgiu

prima persoană care a ajuns primul lângă aeronavă

  • UPDATE

Doar „informații contradictorii” pentru salvatori

Operațiunile de salvare a piloților și medicilor aflați în aeronava care s-a prăbușit în Apuseni au fost coordonate, în județul Alba, de adjunctul șefului Inspectoratului județean de Poliție, criminalistul Mihai Rus. Pentru că oficial a primit doar informații contradictorii legate de locația în care s-ar fi aflat epava, acesta a pus cap la cap raportările oficiale cu informațiile vehiculate de televiziuni și a decis să mobilizeze nu doar polițiștii, ci și pădurarii și localnicii pentru a ajunge cât mai repede la membrii echipajului. Asta, cu atât mai mult cu cât, ținând cont și de condițiile meteo, era de la sine înțeles că supraviețuitorii nu vor rezista fără ajutor.

Mihai Rus cunoaște foarte bine zona-limită dintre județele Cluj și Alba, fiind născut chiar în localitatea Horea (acolo unde s-a produs tragedia). Alături de șeful de post Dan Drăgoiu, Rus a sunat peste 20 de localnici pe care i-a trimis în căutarea supraviețuitorilor. „Au fost mai multe echipe. Am apelat la personalul silvic și la localnici, pentru că ei cunoșteau cel mai bine zona. Le mulțumesc tuturor celor care s-au mobilizat și au reușit să-i salveze pe acei oameni. Este exclusiv meritul lor”, a declarat Mihai Rus pentru Sursa Zilei.

Raluca Dan