4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:23
No menu items!

Agenți ai Rusiei, interceptați în R. Moldova: „Trebuie să închidem granița cu România cât mai repede! Este o mare breșă!”

spot_img

Igor Gorgan, fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Republicii Moldova, a colaborat cu serviciul secret militar al Rusiei (GRU), a anunțat publicația The Insider într-o investigație. Jurnaliștii au obținut acces la corespondența de pe platforma Telegram a lui Gorgan cu ofițerul său de caz din GRU, colonelul Alexei Makarov, din care rezultă că primul raporta regulat despre situația politică internă din R. Moldova și transmitea informații despre eforturile Ucrainei de a obține echipamente militare și muniții.

Gorgan a fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale până la sfârșitul anului 2021, când președinta Maia Sandu l-a demis. În ajunul expulzării în masă a diplomaților-spioni ruși din R. Moldova, în iulie 2023, s-a angajat la ONU. Folosindu-se de vechile sale conexiuni în Ministerul Apărării din R. Moldova, Gorgan rămâne un informator important al GRU, notează The Insider.

Igor Gorgan și Alexei Makarov au început să se contacteze mai intens în aprilie 2022, adică după începutul invaziei ruse în Ucraina. Întâlnirile celor doi aveau loc în cafenelele din Chișinău sau la pescuit.

Citate din mesajele lui Gorgan către GRU:

  • Trebuie să închidem granița cu România cât mai repede! Este o mare breșă! De acolo vin multe transporturi în Ucraina. Mai ales transporturi militare! Românii mai au câteva fabrici militare care produc armament și muniție”.
  • Mă pot întâlni cu oricine, sunt om de acțiune, trebuie să mergem înainte cât mai repede!!! Trebuie să mergem la pescuit și să discutăm totul! Trăim vremuri istorice! Și noi facem această istorie!”.
  • Ukroboronexport din Ucraina încearcă să cumpere (sau să ia cu ajutorul ‘partenerilor’) cele 6 MiG-29 de la Mărculești. Insistă foarte mult… Avioanele sunt încă acolo. Operațiunea vor să o desfășoare printr-o firmă falsă din Emiratele Arabe Unite în curând”.
  • Trenurile cu combustibil vin din R. Moldova, și anume din satul Etulia — în localitatea Reni din Ucraina. Trenul cu combustibil se deplasează doar noaptea, ziua stă pe loc pentru a nu deveni ținta avioanelor ruse”.
  • Ucrainenii umblă de trei săptămâni prin Ministerul nostru al Apărării și cer de toate, în special muniție de artilerie”.
  • Avem nevoie urgent de curățarea țării de toate mizeriile fasciste!!! Mulți sunt gata. Transmiteți… A venit timpul. Țin toată situația din armată sub control… Aici, din fericire, nu există „Azov” și alte formațiuni naționale, iar cu politicienii ne vom descurca repede”.

Igor Gorgan s-a născut în 1969 în Dubăsari, RSS Moldovenească. După serviciul militar, a fost admis la Academia Militară din Novosibirsk, pe care a absolvit-o în 1991. Întors în R. Moldova deja independentă, Gorgan a fost angajat în divizia aeropurtată din regiunea Odesa, iar apoi — comandant al brigăzii 2 de infanterie motorizată din Chișinău.

În 2001, acesta a fost trimis la studii la Colegiul Armatei SUA din Fort Leavenworth. Din 2003, a participat la misiuni internaționale NATO în Bosnia și Herțegovina, Georgia și Irak.

În 2013, când era deja general, a fost numit șef al Marelui Stat Major, dar în urma unui conflict cu ministrul Apărării de atunci, Anatol Șalaru, a plecat din funcție. În 2019, când președinte era pro-rusul Igor Dodon, Gorgan a preluat din nou conducerea Marelui Stat Major. A ocupat această funcție până în septembrie 2021, când Maia Sandu l-a demis.

The Insider notează că, în prezent, în Ministerul Apărării de la Chișinău încă mai sunt numeroși susținători ai lui Gorgan, care îi furnizează informații secrete.

Nu se ştie când a început Gorgan să lucreze ca informator. O sursă The Insider din spionajul militar a sugerat că ar fi putut fi activ încă din 2004, când Gorgan a servit într-o misiune NATO.

Înainte de colonelul Makarov, se pare că acesta a fost în contact cu ataşatul militar rus la Chişinău, Vadim Uhnalev, şi apoi cu succesorul acestuia, Igor Dovbnia. Jurnaliştii au reuşit să obţină o înregistrare a unei conversaţii în care cei doi stabilesc o întâlnire cu privire la un memorial pentru „afgani” la Chişinău – cel mai probabil, un limbaj codificat.

În 2017, Dovbnia a fost expulzat din Republica Moldova pentru spionaj.

Reacția Administrație prezidențiale de la Chișinău a venit prin intermediul lui Adrian Băluțel, șeful Cabinetului Președintelui, care a spus că astfel de fapte trebuie să fie tratate ca trădare de patrie și că lui Gorgan îi vor fi retrase gradele militare și distincțiile de stat.

Serviciul de Informații și Securitate de la Chișinău a transmis că acțiunile Federației Ruse pentru ancorarea Republicii Moldova în spațiul său de influență sunt la un ”nivel fără precedent al intensității”.

Cunoaștem obiectivele, actorii, instrumentele și tacticile aplicate la adresa proceselor democratice ale R. Moldova. În contextual investigației jurnalistice realizate de către The Insider, SIS menționează că datele din posesia instituției confirmă veridicitate informațiilor prezentate. Totodată, reiterăm că SIS ține în vizor riscurile de securitate și acționează pentru prevenirea potențialelor crize, împiedicarea tentativelor de imixtiune externă în afacerile interne ale țării„, a transmis SIS pentru TVR Moldova.

T. S.