- Sorin Roșca Stănescu
Conjunctura face ca succesul demersului PNL de asumare a răspunderii pentru schimbarea din mers a sistemului electoral, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, să depindă nu neapărat de poziția celorlalte partide parlamentare. Ci mai mult de agenda politică a unei persoane. Această persoană este Marcel Ciolacu. El deține conducerea provizorie a PSD, care este principalul partid de opoziție. Singurul în măsură să inițieze o moțiune de cezură prin strângerea unui număr suficient de mare de semnături. Și, de asemenea, partidul care poate coagula în jurul său majoritatea necesară pentru succesul acestui demers. Întrebarea cheie este în ce măsură interesele statului român coincid cu interesele PSD, iar interesele PSD coincid cu interesele lui Marcel Ciolacu.
E clar! Un stat normal la cap nu poate fi legiferat prin asumări de răspundere. Din această perspectivă, orice Guvern care săvârșește în mod sistematic acest abuz trebuie dat la o parte. Pentru a se reveni la un sistem parlamentar democratic. PNL face repetat, în exces, recurs la asumările de răspundere și nu numai pentru legi separate, ci și pentru pachete de legi. În aceste condiții, obligația care-i revine celui mai important partid din opoziție este să acționeze în mod hotărât și decisiv. Dar nu sunt vremuri de pace. Sunt vremuri de război. Iar PSD are o grijă mai mare decât salvarea democrației. PSD trebuie să se salveze pe el însuși. Decapitat, partidul și-a pus pe umeri un nucleu de conducători provizorii, în epicentrul căruia se află Marcel Ciolacu. Cel care a orchestrat executarea, de altfel previzibilă, a doamnei Viorica Dăncilă. În plus, PSD se confruntă cu propria sa imagine, extrem de șifonată ca efect al factorului extern, dar și în urma rezultatelor dezastruoase de natură electorală obținute în plan intern. În mod cert, PSD trebuie să se reinventeze. Trebuie să identifice alte soluții, mai eficiente, de a reveni în grațiile electoratului. PSD este un partid demoralizat și demobilizat. El trebuie să se reîncarce din punctul de vedere al voinței politice, să se remotiveze și să se mobilizeze pentru a câștiga alegerile locale. În caz contrar, PSD pierde până și Capitala, care în acest moment pare un obiectiv realizabil.
Detaliile prezentate mai sus au rolul de a demonstra că PSD, ca partid politic care a dominat România în ultimi 30 de ani și care are un bazin electoral semnificativ, mai mare decât cel al PNL, dacă nu ținem cont de factorii conjuncturali, care sunt volatili, are ca prioritate absolută mobilizarea în direcția câștigării alegerilor locale. Indiferent în câte tururi de scrutin se desfășoară acestea. Și când spun indiferent, știu ce spun. În realitate, doar un procent nesemnificativ dintre primarii aleși, de sub 15%, a câștigat obținând sub 50% din voturile desfășurate la ultimele alegeri, care au fost într-un singur tur de scrutin. La limită, PSD ar putea din această perspectivă, a modului în care se votează, să piardă procentul care-i revine din cei 15%. Adică un 7-8%, care ar putea să se împartă între celelalte partide care intră în cursă. De aceea, în ciuda opoziției manifestate, în ciuda aparentului scandal generat de intenția PNL de a schimba regula jocului chiar înainte de desfășurarea alegerilor și în ciuda chiar a Consiliului European, care s-a sesizat și face o anchetă pe această temă, PSD nu acordă vreo mare importanță aceste opinteli a liberalilor. Firește, dincolo de dimensiunea propagandistică a protestului vizavi de gestul unei noi asumări de răspundere. Și PSD va inventa și o scuză. Și anume că niciunul dintre partidele mici, nici măcar ALDE nu va susține moțiunea de cenzură întrucât trăiesc cu iluzia că negocierile din al doilea tur de scrutin le-ar putea aduce câteva primării în plus.
În al doilea rând, PSD se confruntă cu perspectiva unei competiții interne extrem de importante. Un Congres care urmează să stabilească direcția în care se va îndrepta acest partid, strategia pe care o va adopta precum și o nouă conducere, care va asigura succesul acestei strategii. Competiția internă este în sine un lucru bun. Pentru că eliberează și canalizează energii. Iar unele energii sunt noi. Necunoscute anterior. Și ele pot impulsiona sub toate aspectele un partid politic. Vor avea loc dezbateri la nivelul filialelor și la nivel național asupra unor teme importante de pe agenda internă și externă a partidului, și aceasta reprezintă în sine un fenomen important. În fine, există șansa, teoretic cel puțin, ca partidul să promoveze fețe noi, alături de fețele cunoscute, unele dintre ele bine cotate de electorat. O echipă nouă vine întotdeauna cu un suflu nou și este de natură să puncteze pozitiv partidul. Numai că asta se întâmplă în precampanie electorală. Din acest motiv, al suprapunerii unor procese, competiția internă poate fi alterată. Pe de-o parte. Pe de altă parte, ea poate deveni prea puțin vizibilă și asta e rău, în contextul în care agenda generală a românilor este ocupată de alte teme. Cele generate de efectele guvernării PNL. Iată un al doilea motiv pentru care, instinctiv, un partid mare cum este PSD și care, fiind mare, își schimbă mai încet direcția, nu va pune în prim plan o luptă deschisă cu PNL pe terenul asumării răspunderii. Chiar dacă, formal, inițiază și susține o moțiune de cenzură.
În al treilea rând – și abia acum intrăm în substanța acestui demers analitic – mai există o agendă de preocupări diferită, dar care joacă un rol extrem de important. Aceasta vizează exclusiv obiectivele politice ale lui Marcel Ciolacu. Aceste obiective politice sunt obiective personale. Și care pot fi înțelese. Și, odată înțelese, pot fi evaluate. Marcel Ciolacu este pe val în interiorul PSD. Și-a format o camarilă puternică. Camarila dispune de puternice influențe în plan local. Marcel Ciolacu vrea să preia conducerea PSD în urma unui Congres. Congres pe care tot el îl organizează. Și căruia i-a impus până una alta regulile jocului. Principala regulă a jocului stabilit de Ciolacu este ca această competiție pentru o viitoare conducere să se desfășoare în baza unor proiecte. Ceea ce înseamnă că unul sau mai multe grupuri coagulate din elita PSD vor propune la Congres o strategie proprie. Una dintre aceste strategii va fi premiată. Odată cu premierea strategiei, va fi premiat și grupul care a elaborat-o și o susține. Acest grup va fi instalat în bloc la conducerea PSD. Celelalte grupuri vor fi cu desăvârșire excluse de la cașcavalul puterii interne. Și, așa cum s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani, când au fost organizate congrese pe baza unor rezoluții, aceste grupuri excluse vor deveni dizidente și, la limită, vor rupe partidul. Totuși, aceasta este singura soluție care-i garantează victoria lui Marcel Ciolacu.
Evident, extrem de important este și cine vine la Congres. Cine va vota. Care va fi numărul de delegați. În funcție de număr, va putea fi dirijată de la centru și compoziția acestor delegații. De numărul delegațiilor și de compoziția lor depinde succesul lui Marcel Ciolacu. Și din această perspectivă se desfășoară o manevră, la fel de neîndemânatic ca și în cazul rezoluțiilor. Este de necrezut, dar cel mai mare partid politic din România își organizeză un Congres de o asemenea însemnătate în funcție de sala în care el va avea loc. Deci nu necesitățile Congresului vor determina opțiunea pentru un spațiu de desfășurare, ci, conform lui Ciolacu, raporturile vor fi inversate. Va fi găsită o sală și vor fi atâția delegați la Congres câți încap în acea sală. Simplul fapt că Ciolacu a făcut un asemenea enunț, dovedește amatorismul acestui om politic, care vrea să ajungă – și probabil va ajunge – în fruntea PSD. Și pot să vă garantez de pe-acum că va fi o incintă cu dimensiuni mai mici decât cele cu care ne-a obișnuit până în prezent PSD. Și asta nu pentru ca populația să nu se simtă sfidată de „ciuma roșie”, de „partidul stat”, ci pentru ca domnul Ciolacu să poată face în așa fel încât să potrivească numărul delegațiilor și compoziția delegațiilor în așa fel încât să-i iasă lui la socoteală.
Îmi este imposibil să-mi reprim gestul de a adăuga acestor elemente ținând de agenda personală a lui Ciolacu și informații vehiculate pe piață și pe care și eu însuși le-am vehhiculat conform cărora Ciolacu este o dronă supusă șantajului. O dronă, pentru că s-a format sau s-a deformat – cum vreți să o luați – la Academia „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informații, principala pepinieră din care cel mai important serviciu secret al țării și-a recrutat acoperiții, cei mai mulți devenind agenți de influență ai statului subteran. Și o dronă supusă șantajului, pentru că anul trecut, ce să vezi, Ciolacu a devenit pe neașteptate revoluționar. Luptător cu merite deosebite și cu patalama la mână al unei localități în care, conform celor stabilite de căre istorici și de către Parchetul General, până în 22 decembrie, orele prânzului, când Nicolae Ceaușescu a fugit din Comitetul Central, nu a avut loc nicio acțiune de protest, nu a existat nicio arestare politică, nicio victimă politică, niciun fel de revoluție. Iar, în prezent, Marcel Ciolacu figurează într-un dosar penal. Cu acuzație de fals și de uz de fals în acte publice. Și asta pentru că, în ceea ce îl privește, este înregistrată o plângere penală. Ceea ce înseamnă nu neapărat că este șantajat, dar în mod cert că poate fi șantajat. Iar un asemenea personaj vrea să conducă – și probabil va conduce – PSD.
Și acum să punem cap la cap toate cele de mai sus. Și să tragem singura concluzie logică care poate rezulta. PSD în perioada următoare va lăsa în plata Domnului lupta cu PNL, concentrându-se asupra agendei proprii. Iar Marcel Ciolacu va lăsa în plata Domnului viitorul politic al PSD, pentru că, la rândul său, se va concentra asupra obiectivelor personale, care nu coincid decât parțial cu obiectivele PSD. Așa că România va sta probabil la degetul mic al lui Klaus Iohannis. Asta dacă nu care cumva Guvernul Orban și-i va urca în cap pe români.