-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:38
No menu items!

Agenția de Integritate: o angajată a Vămilor nu poate justifica 65.000 de euro

spot_img

O angajată a Autorității Naţionale a Vămilor (ANV) nu poate justifica aproape 65.000 de euro, susțin inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI). Aceștia au cerut comisiei de specialitate a Curții de Apel Bucureşti să verifice averea Olgăi Florentina Micu, funcționar public în cadrul ANV, şi Parchetului Judecătoriei Sectorului 2 să o ancheteze pentru fals în declaraţii.

Într-un comunicat de presă remis vineri, ANI precizează că, în urma unei evaluări începute pe 16 noiembrie 2010, a descoperit că există o diferenţă de 251.352,16 lei (aproximativ 64.103 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2008 – 2009, de funcționarul Olga Florentina Micu. În plus, există indicii că aceasta ar fi comis infracțiunea de fals în declaraţii.

Olga Florentina Micu a fost numită în funcţia publică de referent asistent în cadrul Serviciului Dotări, Achiziţii şi Administrarea Serviciilor – Autoritatea Naţională a Vămilor la data de 1 martie 2007.

ANI a constatat că în perioada 2008-2009, aceasta a avut venituri de 58.426 de lei, iar cheltuielile pe care le-a făcut în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 309.778,16 lei.

În declaraţiile de avere depuse în perioada 2009 – 2012, Olga Florentina Micu nu a menţionat un autoturism dobândit la data de 23 ianuarie 2009. De asemenea, în declaraţia de avere depusă pe 4 iunie 2009, Micu nu a menţionat o garsonieră situată în localitatea Popeşti-Leordeni şi nici 6.980 de unităţi de fond FDI BCR Monetar, în valoare de 79.990,80 lei, precizează inspectorii de integritate.

Potrivit ANI, Olga Florentina Micu a fost informată, pe 6 decembrie 2010 şi 4 octombrie 2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. Pe 16 octombrie 2012, Olga Florentina Micu a fost la sediul ANI pentru a depune un punct de vedere, fiind informată despre datele cuprinse în dosarul de evaluare.