-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:49
No menu items!

Agenți de poliție eliberaţi după o anchetă a DGA cu date aproximative

spot_img

DGA 2

Șapte dintre cei 11 agenți de la Poliția Pantelimon, reținuți pe 24 octombrie pentru corupție, au rămas în arest… o săptămână. Un complet de trei magistrați al Curții de Apel București a decis eliberarea polițiștilor la recursul declarat de aceștia la arestarea preventivă decisă de Tribunalul București. Doi judecători din complet au concluzionat că nu există niciun motiv ca polițiștii să rămână după gratii: nici nu reprezintă un pericol social, nici nu pot influența martorii care au depus denunțuri împotriva lor după ce au fost identificați și „încolonați” la DGA să facă asta.

Așa se face că, marea operațiune a DGA – anunțată cu surle și trâmbițe – în media s-a desumflat, e drept, nu la fel de răsunător, pe 30 octombrie.

Scoși „la careu” pentru audieri

După ce au fost identificați în baza imaginilor surprinse de de supraveghere montate pe mașinile de poliție, nu doar denunțătorii au fost „încolonați” la DGA pentru a semna denunțurile împotriva agenților, ci și polițiștii acuzați.

În dimineața de 23 octombrie, inspirați de bancurile cu Bulă și de „careurile” în care erau aliniaţi elevii în perioada comunistă, ofițerii DGA au descins la Poliția Pantelimon, cu dubele pregătite, s-au postat în fața ușii de la intrare și au strigat „catalogul”. Asta, după ce, cu o seară înainte, toți angajații Poliției Pantelimon (30 la număr) fuseseră convocați la serviciu la ora 7, sub pretextul că trebuie să participe la ședința de bilanț a unității. Odată ajunși în curtea instituției, porțile s-au închis și li s-a transmis că aceia care își vor auzi numele trebuie să se încoloneze „pe partea dreaptă”. În total, 11 agenți (unul dintre ei proaspăt absolvent al școlii de poliție) au ajuns la audieri. Șapte dintre ei au fost reținuți și apoi arestați pentru… 7 zile.

Nu întâmplător, procurorul sub supravegherea căruia s-a derulat întreaga operațiune este același care a instrumentat dosarul privind mita care ar fi fost oferită la BAC, la Liceul Dimitrie Bolintineanu, din Capitală. Și atunci, anchetatorii au descins cu mai multe autocare în curtea liceului, 250 de elevi urmând să fie încolonați și duși la audieri…la DGA.

„A luat suma  de aproximativ 700 de lei”

Dincolo de interceptări ambientale și denunțuri, ofițerii DGA au furnizat procurorului și ulterior instanței și “probe aproximative” și neconcordanțe legate de prejudiciu, care nu au făcut decât să clatine întreaga construcție a dosarului.

Spre exemplu, în referatul de arestare transmis instanței, se arată că “numitul A.D.G. a luat suma de aproximativ 700 lei de la un pasager al autoturismului cu care se deplasase şi i-a dat-o inculpatului Velişcu Tudor, după care a fost lăsat să plece”. Sau, într-un alt caz, anchetatorii îi acuză pe doi dintre agenți de o infracțiune de luare de mită, pe care o argumentează tot cu probe “aproximative”.

(…)inculpaţii Velişcu Tudor şi Marin George Lucian au oprit în trafic autoturismul marca ., cu nr. de înmatriculare provizoriu …, condus de numitul R.C.  şi au primit de la acesta suma de 100 – 150 lei pentru a nu-i întocmi proces-verbal de constatare şi sancţionare.

referat de arestare
Parchetul de pe lângă Tribunalul București

Și în cazul unui șofer tras pe dreapta și “iertat” de amendă în schimbul a “două pungi cu pui”, anchetatorii notează că agenții de poliție au primit mita promisă și au beneficiat de “o parte din aceste produse”.

Cât privește prejudiciul  – estimat prin diferența dintre amenzile aplicate de polițiști unor șoferi opriți în trafic și cele (mai mari – n.r.) pe care aceștia ar fi trebuit să le aplice, de fapt, potrivit legii – acesta este calculat în dauna statului.  Asta, deși, prin sancțiuni mai mici decât prevede legea, agenții ar fi putut prejudicia cel mult bugetul local al orașului Pantelimon, știut fiind faptul că – potrivit normelor în vigoare – amenzile rutiere se colectează la bugetul localității pe raza căreia a fost comisă abaterea.

Învinuitul PROFIR DUMITRU-ADRIAN, în calitate de agent şef de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov – Poliţia Oraşului Pantelimon – Formaţiunea Rutieră, (…)în modul indicat anterior, a prejudiciat bugetul statului cu suma echivalentă amenzii care trebuia aplicată, creându-i, totodată, numitului N.C.C.  un avantaj patrimonial corelativ.

Învinuitul RISTEA GABRIEL-COSMIN, în calitate de agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov – Poliţia Oraşului Pantelimon – Formaţiunea Rutieră, (…) a prejudiciat bugetul statului cu diferenţa dintre cuantumul amenzii efectiv aplicate şi cuantumul amenzii prevăzute de dispoziţiile legale a căror aplicare a omis să o facă, creându-i numitului B.M.C. un avantaj patrimonial corelativ şi un avantaj nepatrimonial decurgând din neaplicarea sancţiunii contravenţionale a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

(…) agentul şef de poliţie Velişcu Tudor a prejudiciat bugetul statului cu diferenţa dintre cuantumul amenzii efectiv aplicate şi cuantumul amenzii prevăzute de dispoziţiile legale a căror aplicare a omis să o facă

Sofia Marinescu