5.3 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 10:57
No menu items!

Africa de Sud: Trei morţi după prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni la Johannesburg

spot_img

 johannesburg aeroport

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit luni pe aeroportul Lanseria, în apropiere de Johannesburg, iar cele trei persoane care se aflau la bord au murit în accident, a precizat un responsabil al autorităţilor aeroportuare, potrivit AFP și Reuters.

„Un aparat mic s-a prăbuşit provocând trei morţi”, a declarat pentru AFP oficialul acestui aeroport.

„Avionul venea de pe aerodromul din Rand şi se îndrepta spre Lanseria, era un zbor obişnuit. Erau trei persoane la bord şi toate trei au murit”, a adăugat el.

Lanseria este al doilea cel mai mare aeroport de la Johannesburg și se ocupă, în principal, de zboruri interne.

C.A.