6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:57
No menu items!

Afganistan, Coreea de Nord şi Somalia, cele mai corupte ţări din lume. Ce loc ocupă România în TOP-ul corupției

spot_img

coruptie

Afganistanul, Coreea de Nord şi Somalia sunt percepute drept cele mai corupte ţări din lume, în timp ce Danemarca şi Noua Zeelandă sunt percepute drept cele mai puţin corupte ţări, potrivit Indexului anual al organizaţiei Transparency International (TI) publicat marţi.

Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) lansat marţi de Transparency International clasează România pe locul 69 din 177 de state analizate, cu cinci poziţii mai jos faţă de anul trecut, obţinând 43 de puncte, la egalitate cu Kuwait şi Italia.

Mai mult de două treimi din cele 177 de ţări incluse în Indicele din 2013 au un punctaj sub 50, pe o scală de la zero (percepute ca fiind foarte corupte) la 100 (percepute ca fiind foarte curate).

În Indicele de Percepţie al Corupţiei 2013, Danemarca şi Noua Zeelandă sunt la egalitate pentru primul loc, cu punctaje de 91, fiind urmate de Finlanda şi Suedia, cu 89 de puncte, şi Norvegia şi Singapore, cu 86 de puncte. La polul opus s-au situat Afganistan, Coreea de Nord şi Somalia, cu opt puncte fiecare.

Scorul obţinut de România este de 43 de puncte din 100, indicând tendinţa descrescătoare înregistrată în acest an. Cu cele 43 de punte, România se înscrise şi de această dată în plutonul codaş al Uniunii Europene, afirmă Transparency International (TI) România.

PRIMELE ȘI ULTIMELE POZIȚII ÎN TOP-UL CORUPȚIEI:

1. Danemarca 91
1. Noua Zeelandă 91
3. Finlanda 89
3. Suedia 89
5. Norvegia 86
5. Singapore 86
6. Elveţia 85
8. Olanda 83
9. Australia 81
9. Canada 81
10. Luxemburg 80

22. Franţa 71

69. România 43

102. R.Moldova 35

171. Irak 16
172. Libia 15
173. Sudanul de Sud 14
174. Sudan 11
175. Afganistan 8
175. Coreea de Nord 8
175. Somalia 8

R.D.