2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 21:23
No menu items!

Afaceristul Dragoș Săvulescu rămâne condamnat și urmărit internațional. A făcut 5 căi extraordinare de atac, dar au fost respinse de instanță

spot_img

Omul de afaceri Dragoș Săvulescu, condamnat definitiv și urmărit internațional deoarece a fugit în Italia, a încercat să își anuleze sentința cu nu mai puțin de 5 căi extraordinare de atac, ultima dintre ele fiind respinsă în urmă cu câteva zile de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dragoș Săvulescu a fost condamnat, alături de Cristi Borcea și Georgică Ciurcanu, în dosarul retrocedărilor de lux din Constanța și Mamamia, unde prejudiciul stabilit a fost de 112 milioane de euro. Mai exact, procurorii au stabilit că prin intermediul societății „Holiday Club Neptun” SA. Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă – Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea sa din moştenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001. Săvulescu și Giurgiucanu au pretins că sunt mandatari ai moștenitoarei și au cerut Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe de teren de 12.500.000 de metri pătraţi. Ulterior, au vândut drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude, la preţuri foarte mici, printre aceștia numărându-se omul de afaceri și fost președinte la FC Dinamo București, Cristi Borcea.

Dragoș Săvulescu a fost condamnat, în 2019, la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu. El a reușit să fugă însă în Italia și a început să se folosească de toate căile de atac extraoedinare, pentru a anula condamnarea. În 2021, a fost reținut în Grecia, unde își petrecea vacamța alături de o fostă Miss Albania, dar autoritățile elene nu au vrut să îl extrădeze în România.

M. Nedelcu