1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:27
No menu items!

Aeroportul Suceava va fi închis din 15 ianuarie 2014 pentru reconstrucţia pistei

spot_img

aeroportul-suceava

Aeroportul Suceava va fi închis începând cu 15 ianuarie 2014 pentru refacerea în totalitate şi prelungirea pistei de aterizare-decolare, a anunțat miercuri preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.

Lucrările vor fi realizate printr-un proiect de 40 de milioane euro finanţat prin POS Transporturi, transmite Mediafax.

Pista va fi demolată complet împreună cu platformele adiacente, după care vor fi făcute lucrările de excavare pentru noua pistă, la o adâncime de 1,65 metri, pe o lungime de 2.460 de metri şi cu o lăţime de 45 de metri, urmând ca apoi să fie construit stratul de rezistenţă şi turnat stratul de mixtură asfaltică elastică, a adăugat preşedintele CJ Suceava.

„Investim în aeroport din trei direcţii. O dată prin Romatsa, care instalează aparatura de control şi trafic aerian, modernizarea pistei şi a sistemului de balezaj, prin proiectul finanţat de Uniunea Europeană, dar şi modernizarea aerogării, cu fondurile Consiliului Judeţean”, a declarat Nechifor.

Lucian Mera