1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:26
No menu items!

Aeronave Eurofighter Typhoon britanice, la Mihail Kogălniceanu. Vor participa la misiuni de Poliţie Aeriană

spot_img

Patru aeronave Eurofighter Typhoon britanice au aterizat la Mihail Kogălniceanu, urmând să participe, timp de patru luni, la misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, sub comandă NATO.

„Patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale Britanice (RAF) au aterizat miercuri, 30 martie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Detaşamentul britanic, format din aproximativ 150 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (Enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni”, a transmis, joi, MApN.

Aceasta este cea de-a patra rotaţie la Mihail Kogălniceanu a Forţelor Aeriene Regale Britanice, după cele executate în 2017, 2018 şi 2021.

Conform sursei citate, misiunile de poliţie aeriană, desfăşurate în comun începând din anul 2017 şi planificate în anul anterior dislocării detaşamentelor, contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi cele aliate.

                                                                                                                Adina Silav