Fostul deputat și fost consilier prezidențial Adriana Săftoiu spune că atacul dur al fostului lider al liberalilor Crin Antonescu a fost „furtunul cu jetul dat la maximum direct în față”.
“Domnul Crin Antonescu a fost la Digi. Și a făcut o analiză politică, mai ales despre PNL. Nu a fost duș rece, ci a fost furtunul cu jetul dat la maximum direct în față. Interesant ce va urma”, a scris Săftoiu pe pagina sa de socializare.
Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a lansat, miercuri, un atac dur la adresa actualei conduceri a partidului, spunând că liderii liberali ”sunt niște semidocți” și că ”PNL este pândit de ridicol” din cauza campaniei pentru prezidențiale, centrată pe cartea ”Un ostaș în slujba țării”.
Adina Bucur