1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:25
No menu items!

Adrian Vigheciu și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 5. Este susținut de alianța PSD-PNL

spot_img

Adrian Vigheciu, actual consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București din partea Partidului Social Democrat, și-a depus luni candidatura pentru postul de primar al Sectorului 5. Acesta este susținut de alianța PSD-PNL.

Pe pagina sa personală de Facebook, Adrian Vigheciu a precizat că are curajul să intre în luptă și să propună singurul proiect real pentru oamenii din Sectorul 5. Candidatul alianței PSD-PNL a mai menționat că nu a primit funcții moștenite, iar singurul său interes este binele orașului.

”Astăzi mi-am depus candidatura pentru Primăria Sectorului 5. Pentru mai mult optimism și mai multă încredere pe termen lung. Pentru mai puțină încropeală și mai multă planificare.

Eu cred în Sectorul 5 și în oamenii de aici. Nu mă arunc cu capul înainte să promit văzute și nevăzute. Dar am curajul să intru în luptă și să propun singurul proiect real pentru oamenii din Sectorul 5. Fără să am alte interese decât binele orașului și fără să primesc funcții moștenire. În schimb, am primit moștenire de la tatăl meu respectul pe care-l port oamenilor. Iar de la comunitatea Sectorului 5, dorința de a face lucrurile să se întâmple.

Sunt onorat și încântat. Vă mulțumesc pentru susținere și vă aștept alături de mine. Începem treaba”, a mai spus Adrian  Vigheciu pe rețelele de socializare.

D.Constantin