-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:38
No menu items!

Adrian Severin: „Protestul diasporei” – o haltă pe drumul DESTATALIZĂRII României (presă)

spot_img

„Conflictul care se desfășoară sub ochii noștri nu este între <<diasporă>> și Guvern sau între PSD și PNL/USR/MRÎ. Nu este nici între ordinea de drept internă și grupări anarhiste. El este unul între identitatea națională românească exprimată în și apărată prin instituțiile publice, și nonidentitatea globală; între stat și antistat; între democrația națională și plutocrația globalizată. Nu despre combaterea corupției locale este vorba, ci despre capturarea resurselor naționale.„. Aceasta este concluzia unei analize aprofundate a semnificației protestelor din weekend-ul trecut, realizată de Adrian Severin – fost ministru de externe, fost europarlamentar, fost raportor al Parlamentului European și al ONU – într-un articol pentru QMagazine. 

CUM AU IZBUCNIT REVOLUȚIILE DIN ULTIMA VREME

Eram Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE când au fost fraudate alegerile americane în Florida. Eram Președinte Emerit al Adunării Parlamentare a OSCE când s-au pus la cale „revoluțiile colorate”. Eram raportor permanent al Parlamentului European pentru relația cu Rusia și vicepreședinte al Grupului Socialiștilor și Democraților Europeni din PE când s-a declanșat „Primăvara arabă”. Între aceste momente am mai fost Raportor special ONU pentru drepturile omului (în Belarus), vicepreședinte al Comisiei juridice și pentru drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și șeful Delegației PE pentru Ucraina. Printre altele.

În executarea acestor misiuni am fost martor și participant, dar și, în măsura puterilor mele, opozant, la planificarea sacrificării statelor națiune pe altarul unei ordini globale pe care în mod greșit și chiar criminal unii o concepeau ca incompatibilă cu existența acestora.

Nici un alt român nu a mai trăit în acest mod o asemenea experiență. De aceea pot citi și înțelege ce se întâmplă în aceste zile în România dincolo de perdeaua de fum lacrimogen al detaliilor faptice.

Unii comentatori (ex. Adrian Năstase) au observat că în mod normal nu există protest fără motiv, iar motivul este existența unei crize care poate fi socială (ex. crește șomajul, se introduc curbe de sacrificiu, adică se taie salariile și pensiile, cresc dările către stat etc.), economică (ex. crește inflația, crește deficitul bugetar, se prăbușește moneda națională, se blochează creditul) sau politică (ex. guvernul nu își mai poate promova măsurile legislative întrucât nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare iar un alt guvern nu se poate forma întrucât o altă majoritate nu se poate constitui). Or, România nu cunoaște nici una dintre aceste crize. Atunci de ce nemulțumiri de o asemenea amploare? Răspunsul trebuie căutat în afara României, acolo unde nu prea se uită lumea. România este într-o criză…geopolitică (cu dimensiunea sa geoeconomică).

Să protestezi fără nici un program, fără nici o listă de revendicări pe care să le poți negocia, dar și fără nici un lider-negociator, cerând numai, într-un limbaj trivial, demisia guvernului – care se poate reconstitui imediat sub un alt nume în Parlament – și eventual, alegeri anticipate – care cel mai probabil ar fi câștigate de aceleași partide – este o absurditate.

Prin urmare toată tevatura nu ar fi decât rezultatul lipsei de cultură politică, exploatată de pescuitorii în ape tulburi care își pot promova mai ușor interesele într-un mediu instabil politic, negociind cu un stat slab. Căci în spatele unor idealuri înalte colcăie interesele cele mai josnice.

Nedumerirea este justificată dar problema nu este tactică, ci strategică. Nu căderea guvernului PSD este urmărită, și nici înlocuirea lui (pentru moment, practic, imposibilă) cu un guvern PNL/USR/MRÎ, ci distrugerea capacității de autoguvernare a României.

FICȚIUNEA DIASPOREI

În sinteză, actorii crizei geopolitice – care are caracter global – preconizează rezolvarea acesteia prin destatalizarea României. Și nu numai.

România este doar un caz și așa zisul „miting al diasporei” doar o haltă pe acest drum.

Obiectivul este crearea unui sistem de guvernare fluid, fără legitimitate electorală și fără constrângeri legale, care să poată fi dirijat operativ de la distanță, de factori suprastatali, prin intermediul unor grupuri minoritare cu geometrie și identitate variabilă, nelegate de vreo agendă națională coerentă și neidentificate prin ea.

De aceea s-a și apelat la ficțiunea „diasporei” ca entitate chipurile de sine stătătoare, conștientă de sine și acționând pentru sine, distinctă de ceilalți români, cei de acasă, prea slabi, prea indolenți sau prea needucați pentru a „salva România” de la niște pericole nedefinite clar, dar cu siguranță teribile.

S-a conturat astfel imaginea unei „Românii exterioare” (întreprinzătoare, cinstită, harnică, responsabilă, angajată, democratică) superioară celei „interioare” (asistată, coruptă, leneșă, iresponsabilă, pasivă, oligarhică). Această Românie „salvatoare” (fără organizare politică stabilă) are, în virtutea apartenenței sale la „națiunea culturală” română, ca minoritate de elită,  misiunea sacră de a elibera „națiunea civică” română (adică pe românii trăitori pe teritoriul național, în legea statului care le este armură politică) de tirania liderilor naționali corupți, incapabili să înțeleagă comandamentele ordinii globale.

Descifrând „identitatea diasporei” descoperim realitatea modelului care ni se impune: o forță externă, o forță minoritară, o forță cu contur vag și structură fluidă, o forță civică (deci opusă politicului), o forță nelegitimată electoral, o forță acționând în afara legii, o forță opusă ordinii de stat. Astăzi ea se cheamă „diasporă” (ceea ce sugerează o națiune fără stat) iar nu „emigrație”. Mâine, după ce ne obișnuim cu ideea, se poate chema altfel. Emigranții români nu au nici o vină în această tenebroasă afacere; ei sunt numai folosiți.

Vineri, 10 august 2018, am avut manifestații violente. Ele nu urmăreau decât testarea capacității de reacție a statului și punerea în defensivă a forțelor de ordine, inclusiv prin gesturi defetiste precum dezertarea „comandantului suprem” de la misiunea de a le încuraja și legitima prin transferul legitimității sale morale.

CITEȘTE ȘICUM SUNT ÎNVĂȚAȚI PROTESTATARII VIOLENȚI SĂ SE OPUNĂ FORȚELOR DE ORDINE. GHID ONLINE

Sâmbătă, 11 august 2018, manifestațiile nu au mai fost violente, dar au fost le fel de ilegale. Timorate, forțele de ordine s-au bucurat că nu se mai aruncă cu pietre, și au acceptat fără rezistență blocarea traficului.

Ieșirea în afara perimetrului legal devine astfel o cutumă. Pe zi ce trece, aplicarea legii devine tot mai … ilegală. Și statul tot mai … inutil.

CRIZA POLITICĂ, DECLANȘATĂ LA CEREREA LUI IOHANNIS

Zilele următoare lucrurile se vor repeta. Inclusiv cu unele episoade violente, căci, puterea statului, slăbită inclusiv prin anchetele la care parchetul va supune jandarmeria, trebuie măsurată periodic și diminuată treptat. Astfel statul se stinge, încetul cu încetul.

Majoritatea, înțelegând că legea a devenit facultativă și ocrotirea guvernului aleatorie, se va refugia în forme arhaice de socializare, căutând în proximitatea sa protecția unor potentați locali. La rândul lor, aceștia vor acorda protecție numai în măsura în care primesc protecție de la o putere externă căreia, în acest scop, i se supun.

Când haosul va depăși limitele de toleranță, o altă „minoritate mare” cu caracter „civic”, constituită ad hoc, va interveni pentru a aplica o terapie de șoc făcând ca inacceptabilul să devină inevitabil și astfel acțiunea browniană a vectorilor locali să devină sinergică.

Acest mecanism a fost folosit cu succes în Italia pentru schimbarea premierului Berlusconi.

El este acum în plină desfășurare în Marea Britanie pentru a întoarce din drum Brexitul.

Cu mult mai mare violență se manifestă în SUA pentru a anula efectele votului favorabil președintelui Donald Trump și a legitima managementul politic al unor forțe nealese.

Aceste forțe susțin înlocuirea democrației reprezentative, bazate pe alegeri libere și pe monopolul violenței legitime de către stat, cu o democrație zisă „participativă”, ai cărei exponenți nu pot fi sancționați politic, întrucât nu sunt aleși, și nu pot fi sancționați legal, întrucât guvernează prin șoc iar nu prin lege.

Minorități nevalidate prin mecanisme democratice și constituționale impun astfel puterii constituționale o politică neconstituțională. Ele se validează și legitimează insurecțional; pe o asemenea bază „guvernează” de manieră nonidentitară și nonstatală.

Asemenea procese și-au arătat deja efectele în Ucraina și Moldova. Ele au fost încercate masiv în Ungaria, Polonia și Turcia. În aceste din urmă țări rezistența fermă a statului națiune a reușit deocamdată amânarea deznodământului. Căderea României este esențială pentru că ea va antrena și căderea lor.

Poate că Victor Orban va înțelege în sfârșit ceea ce i-am spus în 1997, și anume că niciodată în toată istoria lor Ungaria și România nu au mai fost atât de legate prin interesele lor strategice comune ca în epoca prezentă.

Din acest moment criza politică cerută de președintele Iohannis s-a declanșat.

Obiectivul nu este reînnoirea mandatului său (tot mai improbabilă pe căi democratice firești), ci oficializarea unei uzanțe politice care să rupă legătura dintre legitimitate și autoritate, și astfel dintre voința populară și actul de guvernare.

Cu toate păcatele sale enorme, PSD este ultima structură politică națională care se opune acestui demers.

În următoareale săptămâni se va finaliza construcția resursei insurecționale capabilă să îl anihileze.

Formula „reacția disproporționată a forțelor de ordine” îmi este foarte cunoscută. A fost folosită pentru a justifica intervenția externă împotriva guvernelor legitime care au încercat să apere ordinea de drept în Ucraina, Egipt, Georgia, Azerbaidjan etc. sau pentru a paraliza acțiunea acestora.

MIZA: CAPTURAREA RESURSELOR NAȚIONALE

Destatalizarea României este un proces în desfășurare. El nu favorizează un anumit partid sau om politic. Urmărind să permită tocmai schimbarea permanentă de identități, valori și paradigme, în funcție de evoluția jocului de interese al puterilor parastatale care îl promovează, se va putea îndrepta, după nevoi, chiar împotriva cozilor de topor care l-au susținut și pe care inițial părea a le susține. El neagă orice formă de liant stabil apt a transforma o colectivitate într-o comunitate, o populație într-un popor, o structură politică într-o națiune.

Conflictul care se desfășoară sub ochii noștri nu este între „diasporă” și Guvern sau între PSD și PNL/USR/MRÎ. Nu este nici între ordinea de drept internă și grupări anarhiste. El este unul între identitatea națională românească exprimată în și apărată prin instituțiile publice, și nonidentitatea globală; între stat și antistat; între democrația națională și plutocrația globalizată. Nu despre combaterea corupției locale este vorba, ci despre capturarea resurselor naționale.

Cine nu înțelege acest conflict nu poate găsi o soluție împotriva procesului de destrămare statală la care este supusă România. Fără să știe, jandarmeria nu a apărat în aceste zile ordinea publică, ci siguranța națională. Ceea ce nu se poate realiza cu mijloacele și tacticile forțelor de ordine, ci numai cu cele afectate apărării naționale.

Din nefericire primul care nu înțelege cum stau lucrurile este chiar Guvernul României, scrie Adrian Severin în articolul publicat de QMagazine

R.D.