6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:26
No menu items!

Adrian Năstase anunţă falimentul PDL ca partid de guvernare

spot_img

Rezultatul votului de la alegerile parlamentare de duminică reprezintă o confirmare a opţiunii electoratului pentru USL, acest rezultat „umilitor” pentru ARD, dovedind totodată falimentul PDL, ca partid de guvernare, inconsistenţa proiectului de alianţă cu grupările Neamţu şi Ungureanu şi mai ales atitudinea electoratului faţă de regimul Băsescu, consideră fostul premier Adrian Năstase.

„Societatea românească s-a săturat de manipulările lui demagogice – comunişti/anticomunişti; securişti/antisecurişti; occidentali/antioccidentali; bugetari/salariaţi privaţi, oameni „graşi”/oameni „slabi” etc. Românii au nevoie  într-o lume concurenţială, globalizată, de lideri care să se bată pentru interesele ţării, nu de sateliţi ai diverşilor „licurici”. Războiul Rece s-a încheiat iar, în SUA, opţiunea recentă pentru Obama în faţa lui Romney a confirmat acest lucru”, spune Năstase pe blog.

În opinia sa, prin votul de duminică, regimul semi prezidenţial din România a intrat într-o fază de coabitare instituţională, în care preşedintele şi majoritatea parlamentară au „culori” diferite.

„Chiar dacă acest lucru nu-i place lui Băsescu şi nu mai poate să facă şmecheria din 2004. În aceste condiţii, aşa cum s-a întâmplat în Franţa în perioadele Miterrand – Chirac, Mitterrand – Balladur, Chirac – Jospin, regulile jocului politic se schimbă. În ceea ce priveşte puterea executivă, într-o astfel de perioadă, preşedintele trece pe locul doi, lăsând prioritate primului-ministru. Acestea sunt regulile în Uniunea Europeană. Vrea Băsescu să le încalce? Răspunsul este precizat în articolul 95 din Constituţie”, a spus Năstase, care avertizează totuşi că va urma o perioadă grea. „De aceea, va fi important ca, din zilele următoare, să ne concentrăm cu toţii pe găsirea celei mai bune strategii şi soluţii de guvernare”, a adăugat el. C.C.