1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:02
No menu items!

Adrian Năstase cere reabilitarea

spot_img

Fostul premier și lider social-democrat Adrian Năstase a anunțat, vineri, că a depus cerere de reabilitare judecătorească.

”În condițiile în care s-au împlinit toate condițiile prevăzute de lege, am depus astăzi, la instanță, solicitarea de reabilitare judecătorească”, scrie Adrian Năstase, pe blogul personal.

În iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în procesul “Trofeul Calității”, devenind astfel primul premier post-decembrist condamnat la închisoare cu executare. El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate în 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea sa de eliberare condiţionată.

În ianuarie 2014, Adrian Nastase a primit a doua condamnare definitivă – patru ani de închisoare în dosarul „Zambaccian”, în care a fost acuzat că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro.

Fostul premier a fost eliberat condiționat din închisoare în 21 august 2014, după ce pedepsele au fost contopite. El a stat în penitenciar 500 de zile și a fost eliberat pe motiv că a executat puțin peste o treime din pedeapsa stabilită în urma contopirii pedepselor.

                                                                                                                    Adina Silav