6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:51
No menu items!

Adrian Năstase l-a reclamat la Inspecția Judiciară pe Traian Băsescu

spot_img

Adrian Nastase_SZ

Fostul premier Adrian Năstase a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară a CSM în privința declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu dinaintea condamnării sale care, în opinia fostului premier, au afectat „în mod evident” independenţa justiţiei. Adrian Năstase a anunțat pe blogul personal că a depus această sesizare.

În dimineaţa de 6 ianuarie 2014, în cadrul unei emisiuni televizate, la B1TV, între orele 11 şi 12, Preşedintele României, Traian Băsescu a afirmat: “Năstase a reuşit să instituie un sistem clientelar care a fost şi este extrem de greu de dizlocat”. Întâmplător sau nu, la ora 16.30, Completul de 5 judecători penal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condus de judecătorul Ionuţ Matei, a pronunţat sentinţa în dosarul nr. 1919/1/2013, adăugând o condamnare pentru fapte de corupţie, fapte pentru care am fost achitat prin penală nr. 474 din 30 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr.3862/1/2010. Vă rog să constataţi că Preşedintele României a făcut o afirmaţie, în contextul în care dosarul era nefinalizat, afectând, în acest fel, independenţa justiţiei

Adrian Năstase
fost prim-ministru

Adrian Năstase a făcut o paralelă între sesizarea sa și declaraţiile preşedintelui ÎCCJ, Livia Stanciu, care a spus că afirmaţiile premierului Victor Ponta au afectat independenţa justiţiei, când acesta a făcut mai multe comentarii despre George Becali şi Relu Fenechiu, înainte ca aceştia să fie condamnaţi definitiv.

În mod similar, în condiţia în care Preşedintele României, înainte de pronunţarea sentinţei, a afirmat, în esenţă, că sunt un “om rău”, în mod evident această afirmaţie a afectat independenţa justiţiei. Vă rog, de aceea să solicitaţi inspecţiei judiciare să analizeze în mod asemănător, această chestiune

Adrian Năstase

CITEȘTE AICI SESIZAREA LUI ADRIAN NĂSTASE

Andrei Tudor