6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:53
No menu items!

Adrian Năstase iese mai devreme din închisoare

spot_img

Adrian Năstase va sta mai puțin la închisoare. Din condamnarea de doi ani, vor fi scăzute şapte zile, deoarece magistraţii au acceptat reducerea pedepsei. Cele şapte zile reprezintă cele şapte zile de spitalizare după tentativa de sinucidere.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, ca cele şapte zile petrecute de Adrian Năstase în Spitalul Floreasca înainte de a fi încarcerat să fie scăzute din condamnarea la doi ani de închisoare primită în dosarul „Trofeul calităţii”.

În 2 octombrie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea fostului premier Adrian Năstase, el contestând decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au admis contestaţia, decizia fiind definitivă. Astfel, Adrian Năstase va avea de executat cu şapte zile mai puţin din pedeapsa de doi ani de închisoare dispusă în dosarul „Trofeul calităţii”, fiind scăzută perioada din 20 până în 26 iunie, când a stat internat în Spitalul Floreasca după tentativa de sinucidere.
Procurorii susţineau că perioada de spitalizare nu poate fi calculată ca executată dacă persoana condamnată îşi provoacă afecţiunile pentru care necesită internare. D.M.