6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:13
No menu items!

Adrian Năstase ar putea fi eliberat la sfârșitul lui ianuarie

spot_img

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) urmează să judece, luni, admisibilitatea contestației în anulare privitoare la condamnarea lui Adrian Năstase în dosarul „Trofeul calității”.

Aceasta reprezintă o cale extraordinară de atac în cazul deciziei definitive și irevocabile prin care fostul prim-ministru ajuns în spatele gratiilor. Motivarea condamnării în „Trofeul calității” a fost făcută publică la data de 26 noiembrie, iar judecarea de către ICCJ a contestației a fost amânată de trei ori până acum, din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea acestei hotărâri.

Ion Cazacu, avocatul lui Năstase, a declarat că Adrian Năstase a avut în penitenciar o activitate intelectuală. El va cere preschimbarea termenelor de procedură pe care le consideră prea lungi.

Întrebat de ziariști când ar fi posibil ca Adrian Năstasae să fie eliberat, avocatul  a spus că, după opinia lui, e posibil ca acest lucru să se întâmple între a doua săptămână și sfârșitul lunii ianuarie, însă trebuie așteptată decizia Curții de Apel.

El a mai declarat că Adrian Năstase nu va petrece sărbătorile de Crăciun alături de familie și nu va beneficia de învoirea legală de 24 de ore. Cadoul pe care îl așteaptă fostul premier de la Moș Crăciun este publicarea cărții la care lucrează în momentul de față. Aceasta va fi gata la jumătatea lunii decembrie. D.M.