-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:01
No menu items!

Adrian Năstase află luni dacă va fi eliberat. Instanța a rămas în pronunțare UPDATE

spot_img

Adrian Năstase află luni dacă va fi eliberat

Fostul premier Adrian Năstase află luni dacă va fi eliberat din penitenciar. Magistraţii Tribunalului Bucureşti vor dezbate recursul formulat de procurori la decizia de eliberare pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Duminică, Adrian Năstase a fost vizitat la penitenciar de cei doi fii ai săi. Andrei Năstase a declarat că speră ca aceasta să fie ultima ocazie în care îşi vede tatăl în închisoare şi că nu vede vreun motiv pentru amânarea procesului de luni.

Pe 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Năstase de eliberare din penitenciar înainte de termen, decizia fiind contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). În motivarea recursului, anchetatorii au notat că, prin materialele şi articolele pe care le-a scris şi publicat, fostul premier dovedeşte că nu regretă faptele pentru care a fost condamnat şi că în continuare nu le admite, singurul regret al său fiind acela că este singurul faţă de care s-a pronunţat o condamnare cu executare.

În schimb, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au arătat, în motivarea deciziei lor, că Adrian Năstase a avut un comportament conform „întru totul” cu rigorile mediului carceral şi că nu a fost niciodată sancţionat, iar regimul de detenţie şi-a atins scopul pentru care acesta a fost condamnat. În plus, instanţa a precizat că lucrarea ştiinţifică scrisă de Adrian Năstase în penitenciar a fost întocmită conform dispoziţiilor legale, iar cele 45 de zile scăzute din pedeapsă pentru activitatea desfăşurată în detenţie au fost stabilite corect.

Instanţa a mai arătat că lucrarea ştiinţifică „Reprezentarea României la Uniunea Europeană în contextul reglementărilor interne şi europene” a fost scrisă de Adrian Năstase în perioada 10 august – 24 decembrie 2012, constatând astfel că „acordarea a 45 zile câştig s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile legale”.”Că lucrurile stau astfel o demonstrează şi aprobarea cererilor formulate de deţinut la 10 şi 21 august 2012, prin care acestuia, conform propunerilor comisiei de selecţie muncă din Penitenciarul Jilava făcute în conformitate cu dispoziţiile articolului 59 alineatele 1 şi 3 din Legea 275/2006, i s-a permis să lucreze la elaborarea lucrării opt ore pe zi (40 de ore/săptămână) şi apoi zece ore pe zi (50 ore pe săptămână)”, a precizat judecătorul, în documentul citat.

Adrian Năstase este încarcerat din 26 iunie 2012.

Pe 9 ianuarie anul acesta, Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă, în care Adrian Năstase ar putea fi eliberat şi a dat aviz favorabil. „Ca urmare a redactării lucrării ştiinţifice şi a implicării în activităţile de educaţie, a obţinut un număr total de 342 de credite şi a fost recompensat de trei ori. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei”, se arăta în raportul comisiei. În fişa de caracterizare a lui Adrian Năstase, Comisia a consemnat activităţile prestate de acesta, pentru care a fost recompensat cu 45 de zile reducere a pedepsei de doi ani de închisoare.

După decizia comisiei, avocaţii lui Adrian Năstase au depus la Judecătoria Sectorului 4 cererea de eliberare din penitenciar, care a fost admisă pe 12 februarie.

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. Decizia a fost luată pe 20 iunie anul trecut.

În acea seară, înainte de a fi încarcerat, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă şi a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Pe 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca cele şase zile petrecute de fostul premier la Floreasca să fie scăzute din condamnare.

UPDATE

La ora 9.30, deliberările în cazul eliberării lui Adrian Năstase au fost amânate pentru două ore, după ce procurorul a spus că nu a găsit la dosar documentele care detaliază activităţile pentru care fostul premier a fost recompensat în penitenciar. La rândul lor, avocaţii au acuzat DNA de tergiversare. Prin urmare, completul de trei magistrați condus de judecătoarea Ileana Șipoteanu – vizată, la rândul ei, de ancheta DNA în dosarul „Mită la Tribunalul București” – ar trebui să înceapă dezbaterile la ora 11.30.

UPDATE

Ședința în cazul Năstase a fost suspendată până la ora 12.00, în vederea studierii dosarului.

UPDATE

După o amânare de peste două ore, ședința a fost reluată. Procurorii contestă documente din dosar, subliniind totodată că lipsesc pasaje importante din dosar.

UPDATE

Completul de trei magistrați al Tribunalului București a rămas în pronunțare în cazul cererii lui Adrian Năstase de eliberare înainte de termen. Înainte de încheierea dezbaterilor, Adrian Năstase a arătat în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti că procurorii DNA cer, practic, menţinerea la închisoare a unui om pentru gândurile exprimate, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului la liberă exprimare.

„Practic, prin ceea ce vă cere DNA se cere o pedeapsă cu închisoarea pentru exprimarea unor opinii, ceea ce este uşor exagerat. Faptul că m-am considerat nevinovat şi că mi-am împărtăşit liber opiniile nu trebuie să ducă la astfel de rezultate”, a spus fostul premier în faţa judecătorilor.

După încheierea dezbaterilor, Adrian Năstase a fost scos din sala de judecată şi dus la Penitenciarul Jilava, unde va aştepta pronunţarea soluţiei definitive la cererea lui de eliberare din penitenciar.

 R.D.